duminică, 5 aprilie 2009

Pranz de vara precum ziua

Dupa o dimineata atat de calda, senina si lunga (am intins-o noi peste ora 2 pm) petrecuta in parc, ne-am gandit sa luam un pranz potrivit: usor si delicios.

Am gatit o supa crema de legume pe care copiii (si nu doar ei) o prefera mai ales daca are si crutoane de paine in ea. Foarte simplu: legumele (morcovi, ardei, ceapa, patrunjel, telina, dovlecel si rosii) fierb impreuna cu multe frunze verzi (leustean, patrunjel si telina). Dupa ce au fiert legumele, scot ceapa din ea (are un gust prea accentuat pentru noi) si pun blenderul peste restul legumelor si apa in care au fiert. Gata crema!

Apoi, pentru ca cerul perfect senin si albastru ne aminteste de Italia: ardei sicilieni (mersi pentru reteta, Moni!). Iata cum se prepara:

Se spala ardeii (eu am folosit 4 bucati) si se taie in jumatate longitudinal. Se curata de samburi si se potrivesc intr-o tava ca in poza.

Spal rosii, cate una jumatate (sau in functie de marimea rosiilor, cate doua) pentru fiecare ardei. Le tai in cubulete mici, de 5 mm latura sau aproximativ, apoi le pun intr-un caston.

Toc marunt 6-8 catei de usturoi si ii adaug rosiilor tocate. Mai pun frunze de busuioc taiate marunt (cam o legatura mica).
Amestec bine rosiile, usturoiul si busuiocul care vor constitui umplutura pentru fiecare jumatate de ardei.

Deasupra fiecarei bucati de ardei umplut ca mai sus pun cate 1-2 fileuri de anchoa.
Stropesc ardeii umpluti cu putin ulei de masline (2-3 linguri) si pun tava la cuptor unde o tin 20-30 de minute, pana se inmoaie ardeii.

Sunt deliciosi, va invit sa incercati reteta!

Niciun comentariu: