Va invit la dans

Astazi am doi clienti pentru tuns. Baietii mei.

Cel mare nu mai poate amana momentul, doar maine incepe scoala si, desi abia se termina vacanta, in curand incepe cealalta vacanta(!?!), cea cu sporturile de iarna. Iar daca e vorba de sporturi cu casca pe cap, e vorba si de intentia de a isi usura mentinerea igienei capului.

Cel mic trebuie tuns din cel putin doua motive:
primul, ca atunci cand e ciufulit isi indreapta cu grija parul fiindca "nu-mi paace chetzul",
al doilea, ca lungimea mai mare a parului a fost observata si de Kiti care, doar de drag si numai cu intentii de joaca, il apuca de par cu o mana incordata de bucurie si il trage invitandu-l la joaca. Auci!

Pai, cum si cand si de ce? Sa vedem:
Kiti se antreneaza intensiv, ca o campioana. Nu isi pregateste participarea la vreun concurs. Este felul ei invatat de-a fi. Antrenamente intensive. Ii place, nu-i place, merge mai departe. Cum asa? Pai, ce nu-i place (speram noi) devine cu timpul ceea ce-i place, astfel ca are motivatie sa continue. Mai usor sau mai greu, trece niveluri. E ca intr-un joc. Un joc fara niveluri prestabilite. Dar daca nu sunt prestabilite, cum ne dam seama ca l-a atins? Oooo, este evident, nu exista dubiu. Spuneti si voi: cand o fetita de 7 ani jumatate pentru care interactiunile cu fratii ei sunt limitate la atingeri timide de durata scurta pana la un anumit punct, dupa care brusc, in vacanta sarbatorii de Craciun si a anului nou, stimulata de acorduri muzicale (cunoscute, ce-i drept), isi invita ambii frati la dans si ii mentine animati mai mult de o ora intreaga, doua seri la rand, nu e asta un alt nivel? Noi credem ca da!

Nici nu stiu cine a inceput dansul. Traduceam linistita pe canapea o povestioara cand o aud pe Kiti tipand de bucurie. Ridic ochii si o vad. Zambeste la maximum, cu toti dintii ei de toate dimensiunile si cu spatiile edentate de fetita de peste 7 ani. Iiii-aeste din toate celulele. Bucuria e mare, atat de mare ca mai scapa si cu cate o zgarietura pe obraz sau cu o muscatura a mainii. Si topaie a dans. Entuziasmul baietilor este si el pe masura, doar nu e greu sa provoci niste copii sa sara, sa danseze, sa se joace. Kiti il apuca pe Horia de brate, maini si il trage spre ea. Topaie impreuna, se invart, se tin de maini, rad si tipa. Apoi se apropie de Felix.Il cheama si pe el. E mai la indemana capul decat mainile lui. Asa ca il apuca bine, sanatos si il tage, nesanatos. Auuuu, striga el si vine plangand la mine. Kiti insa il urmareste. Il vrea si pe el la dans. Fuuugi, ca vine. Nuuuu, striga el, fugind in jurul camerei si aranjandu-si "chetzul", ajuns astfel intr-un mod destul de brutal. Insa neintentionat astfel. Se duce pana la urma si el, tinandu-si "chetzul". Noi radem, rad si ei, muzica isi vede de drum.

Chiar ca a trecut ceva timp de cand se joaca astfel! E incredibil! Bunicii care sunt si ei in camera sunt uimiti si incantati. O vad astfel pentru prima oara pe Kiti. Nu e minunat?

Binenteles ca am sarit imediat dupa telefonul mobil(cel mai la indemana) ca sa folosesc camera lui de pozat si filmat. Aici in dreapta, dupa dans, odihnindu-se pe treapta dintre camere. Observati cine s-a asezat in fata celor doi baieti? E pisicuta Kiti!