Ne imbracam (ah, ce bine e cand renuntam macar si pentru cateva zile la cele mai groase haine) si plecam. Baietii si cu mine. Pe Kiti o las acasa pe maini sigure ca sa repete, repete, repete.
In drum, il lasam si pe Horia la un curs pentru o ora si jumatate. Raman cu Felix. Pe el nu il las nicaieri. Nu deocamdata. El ma insoteste, inveseleste, imbogateste peste tot. Chiar si in vizita la un cabinet medical. Stiu cu siguranta ca vom depasi ora promisa de programarea facuta grijuliu inainte. Deaceea imi incarc prevazatoare sacul cu doua carti, cate una pentru fiecare. Stiu deasemenea ca cel mai probabil nu vom deschide cele doua carti. Pentru ca locurile noi au si atractii noi pentru Felix iar acestea necesita supervizare vigilenta din partea mea.
Exact cum am calculat. Toate locurile din sala de asteptare sunt ocupate. Cand ies din lift cu copil, haine, sac, carucior se ocupa brusc si sala de asteptare. Reusesc totusi sa largesc putin sala de asteptare si-asa stramta chiar neocupata fiind, datorita puterii analitice a ochiului meu care dintr-o privire aseaza optim in minte caruciorul, incarcat cu bagajele apartinatoare si descarcat de copilul proprietar, intr-un coltisor al incaperii parca special creat pentru cei 100/45/110 cm ai sai. Gasim si un loc in scurt timp, rata de dezocupare a locurilor e mare fiind o sala de asteptare pentru mai multe cabinete medicale.
Stam tacuti pentru inceput. Tatonam. Felix cerceteaza inca doar cu privirea camera iar regulat, imi arunca cate un zambet larg parca pentru a-si confirma increderea in noul mediu. Ii raspund cu un zambet si o mangaiere de fiecare data ceea ce ii deschide gurita cu familiarul "ce faaaaaci?".
"Ce faaaci?" de fiecare data. Ce sa faaac? Astept, bine, urmaresc cate o frantura de emisiune pe National Geographic, ma uit la tine, iar astept...Daca nu-i raspund (mai scap ca o extrasistola cate un raspuns cufundata fiind in raspunsul anterior ceva mai intens) nu e o problema pentru Felix. Isi raspunde singur "Ce faaaci? ...Bine, tu ce faaaci? Bine, ma joc, repar caruciorul."
Inca asteptam si e timpul pentru dezmortirea picioruselor. Doi pasi inainte cu curaj, unul inapoi cu timiditate. Doar asa, ca la inceput. Pentru ca 2-1 egal 1, apoi inca unu si inca unu si e in mijlocul camerei. Acolo nu mai are trac. Este in centrul incaperii si al atentiei. Ce-a fost greu a trecut. Se simte ca un actor pe scena: in largul sau. Acolo isi incepe numarul ca intr-un teatru interactiv. Spectatorii devin neasteptat actori. Astazi se joaca piesa "Ce faaaci?" Motiv bun de improvizatie pentru toata lumea.
La pauza ademenesc actorul cu alt rol. Acum sta la mine in brate si ii arat o familie de lei la televizorul nebagat decat de mine in seama. Nu e fascinat de ceea ce vede astfel ca isi mai muta privirea si prin alte locuri. Incepe sa numere:"unuuuuu, dooooi, treeeei...capche". Poftim? Imi trimit privirea in urmarirea privirii lui si vad in trei puncte cardinale diferite, trei doamne cu trei palarii pe cap. Ii soptesc ca acelea nu sunt sepci, ci palarii.
Desi procentul persoanelor fara palarie pe cap este mai mare decat al celor cu palarie pe cap, o persoana detinatoare de palarie isi arata explicit interesul pentru Felix si il provoaca la o mica conversatie. Care fiind mica, evident se termina repede. Insa Felix, care "nu mai e pinc, s-a facut maaae", incearca sa o lungeasca si i se adreseaza doamnei: "Doamna cu palaiie", demonstrand o mare capacitate de invatare...
Decorul este acelasi si dupa 50 de minute, cei care ii dau unicitate s-au schimbat aproape in totalitate. Mai putin evident noi, care inca suntem acolo si alte doua trei persoane. O batranica isi ia hainele sa plece. Nu inainte de a se intoarce spre Felix, atrasa natural datorita varstei de polul opus. Schimba cateva vorbe cu el, apoi se indreapta spre trepte pentru a le cobori. Felix o urmeaza pana la limita de periculozitate si o urmareste pana dispare din zarea lui. Apoi un pic trist spune "a plecat baba". !!! Of!!! Unde o fi auzit asta? Imi rasfoiesc repede in minte dosarele, sunt sigura ca nu a auzit de la noi cuvantul asta. Mie imi sunt dragi oamenii in varsta si i-am invatat intotdeauna pe copii sa ii respecte. Nu imi fac mari griji totusi, Felix e inca mic, nu e vorba de lipsa de respect. Dar totusi, de unde stie cuvantul? Gasesc apoi raspunsul. Este din Ratatouille, desenul animat cu Remi, sobolanul bucatar, in care o batranica rea descarca pusca spre eroii filmului. Iar batranicile rele din povesti sunt uneori si babe.
Au mai trecut niste minute si noi am terminat vizita la medic. Plecam cu haine, sac, carucior in graba mare sa-l luam pe Horia de la curs. Ne asteapta dragutul afara, in fata scolii, neinghetat. Plecam in trei acuma in graba mare sa imbratisam fetita care inca repeta, repeta, repeta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu