Maxim

Brrr, ce frig a fost ieri afara, intunecat si urat. Asa ca ne-am petrecut mare parte din zi in casa. Si ne-am petrecut si mai mare parte in camera copiilor. Aici exista o lada mare cu piese mici de imbinat. Este comoara cea mai veche a lui Horia. La inceput a imbinat piese mari cu mainile lui mici. Apoi piesele au scazut in dimensiuni. Si pe masura ce mainile au crescut piesele au devenit si mai mici. Am vazut piese mici de dimensiunea unui cub cu latura de 1 mm jumatate. Lada e rosie si ii atrage pe micii constructori-creatori.

Sunt in camera cu ei cu o carte in mana. Stau in patul lui Kiti, e foarte confortabil aici. Deasupra mea e patul lui Horia asa ca ma simt oarecum ascunsa. Copiii se joaca impreuna, pot sa citesc linistita si sa arunc un ochi spre ei din cand in cand. Cu asta si incep. Privirea pe care o arunc inspre ei se opreste acolo. Devin un observator. Un observator foarte subiectiv. Sa nu va bazati pe mine! Dar, totusi, vad ce vad. Trei siluete in jurul lazii rosii. Sunt de dimensiuni si forme diferite. Silueta lui Horia este una subtire, e din profil si ii vad concentrarea pe fata. E ghemuita, aplecata putin oblic in jos si mestereste la un avion. A lui Kiti este evident o silueta de fetita, parul lung si mainile fine o tradeaza imediat. Ea sta cu picioarele incrucisate sub ea si isi plimba mainile prin lada cu piese mici parca le-ar mangaia. Ridica cate o piesa, o intoarce pe toate fetele si o arunca la locul ei. Pare nehotarata: ce sa faca oare, ce sa faca? Din cand in cand se apleaca peste a treia silueta, cea mai mica, pentru a impinge un camion de pompieri care o deranjeaza putin. Felix sta cu spatele spre mine si daca imi apropii pleoapele astfel ca ochii sa fie doar usor intredeschisi il vad mic, rotund cu doua proeminente laterale. Sunt urechiusele lui drage, ah ce-mi vine sa le iau la pupat!

E cald si bine. Si liniste pe fond. Se aud doar trei glasuri de copii. Horia povesteste incontinuu de ce monteaza piesa cum o face si nu altfel, Kiti ne canta vorbele ei de bucurie iar Felix, un alt mare vorbaret in devenire, ori cere ajutorul lui Horia, ori o impinge pe Kiti daca isi simte spatiul in pericol, ori imi cere aprobarea pentru ceea ce a creat. Mai si tipa la Horia cateodata cand acesta isi foloseste din plin imaginatia pentru a-l convinge sa-i imprumute si lui o rotita. Ca o paranteza, Horia inca nu a obtinut rotita.

Au trecut aproape 3 ore de cand stau si ii privesc dar nu mi-au parut decat cateva minute. Cartea pe care o luasem cu mine sta nedeschisa inca. Nu am putut sa ma deconectez de bucuria de a sta sa-i privesc si sa-i ascult!