joi, 7 august 2008

"Psssss, nu vreau sa v-aud!"

Stau pe fotoliu si dau ocol camerei cu privirea. e liniste, H se joaca linistit, ca de obicei, in camera lui, F e si el acolo, tot ca de obicei. Kiti e cu mine, aici. Sau cel putin asa mi s-a parut, parca am vazut-o strecurandu-se tiptil si fara voce in camera. Nu, nu mi s-a parut. E intr-unul din patratelele ei. Nu e de mirare ca n-am fost sigura de prezenta ei langa mine pentru ca este complet linistita si aproape complet acoperita de niste obiecte. O balena si un caine mare din plus de la IKEA, un rucsacel de gradinita, o pijama albastra si un scaun verde de plastic (!?!). Sta pe burta, cu fundul in sus, cu nasul cat mai adanc infipt in coltul canapelei si cu gambele atarnand pe podea. Pare impietrita ca o reptila in nisip conservandu-si energia. Prezenta ii este tradata insa din cand in cand de cate o miscare brusca si scurta din gambe, care tasnesc cu viteza in sus si cad pe podea la fel de repede. Oare nu simte durere?

Nu ma deranjeaza aceasta bizarerie. Toti avem ciudateniile noastre poate. Insa ma ingrijoreaza putin pentru ca pozitiile ei de relaxare sunt modelate in jurul vreunei adancituri ca cea dintre salteaua patului si perete unde ii sta nasul atunci cand doarme. Si atunci cum poate sa respire? Zici ca si aerul nostru o copleseste! (asta nici macar nu-i o exagerare tinand cont de poluarea lui).

Acest comportament pare de autoaparare. O bombardam cu prea multi stimuli. Dimineata lectii, dupaamiaza lectii iar, intre lectii cine sunt eu?, ce este?, cum te cheama?, cati ani ai?, hai sa numaram!, vino la mine!, du cartea pe masa!... Si eu m-as ascunde undeva daca m-ar bombarda cineva toata ziua cu instructii si intrebari. Uneori chiar o fac pentru cate 10 minute :).

De-aia o inteleg si ii respect dorinta de a se izola uneori. Nu prea mult insa. E 14 30 si incepe lectia. Avem alta optiune?

Niciun comentariu: