Fotografia asta minunată a făcut-o Horica cu drag, după ce l-am 'certat', pe nedrept poate sau poate nu, cu drag, zic, fiindcă altfel nu i-ar fi pozat modelul capricios, pe care a fost nevoit să-l supravegheze un timp, pe model adică, nevoit, zic, ne-voit, dar ce să facă, ce să facem altceva decât să ne bucurăm de curburile drumului, chiar dacă ne mai și lasă cu greață și amețeală uneori, supra-vegheze, mai spuneam, pentru că draga noastră cere adesea la superlativ, dar și când te răsplătește, o face tot la superlativ, jur că nu exagerez, așa e ea, întreagă orice-ar fi, și iarăși m-am lăsat înduioșată, pentru că Horica a înțeles că bucuria există, deși nu te aștepți, există în măsura în care ai răbdare și, neapărat, încredere că o vei descoperi, așa că și-a luat aparatul și mi-a trimis prin el emoția lui, emoțiile lui (cum se știe, are suflet de artist), pe care n-am cum să le dezvălui amănunțit și nici nu îmi permit s-o fac, căci nu-mi aparțin, dar asta e de ajuns de revelatoare, nu-i așa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu