vineri, 11 iulie 2014

6 am to 8 am sau lupta din vis


Întrucât de la ora șase zero zero antemeridian, când domnișorica a deschis ochii și a pornit motorașul, eu dorm cum n-am visat (de ce-aș fi visat așa ceva?) că aș putea să dorm, adică cu picioarele în sus proptite de cadrul ușii și arătătorul mâinii stângi încremenit pe ecranul telefonului meu mai odihnit decât mine, că pe el nu l-a trezit nimeni să-l pună să sune alarma, și fac asta ca să o țin pe Kiti în camera ei, ca să nu ne țină ea pe toți pe fugă, Kiti care mă trezește din când în când să-mi împingă degetul de la spate ca să mut numerele identice din jocul 2048 și care tot incearcă sa ma escaladeze, de parc-aș fi un munte si nu un delușor de om, mă recunosc inaptă să-mi completez jurnalul cu cuvinte, așadar o fac cu un desen până-mi revin, căci am șanse bune să-mi revin, am nasu-n cafea și urechea-n bluesurile lui Horică, ochii-n ochii frumosului Felix și gându-n parfumul obrajilor lui Kiti, apoi mai sunt, in ciuda aparentei, si o norocoasă.



2 comentarii:

AlinaD spunea...

Intrebare probabil total tampa, dar macar intentia e buna, pe cuvant: nu e mai simplu daca dormi cu ea? Asta daca accepta ...Ma gandesc ca oricum ai simti-o daca s-ar da jos peste tine ...

MihaelaMaria spunea...

Pai nu e pb ca n o aud cand se trezeste, ci ca atunci cand se trezeste incepe sa umble prin casa si sa faca prostioare, asa ca stau cu ea abia la trezire