joi, 8 mai 2014

Florile

Caut o anumită plantă, pe care aș vrea să o așez în locul alteia care nu s-a prins, dar mă privesc din afara mea cum mă tot învârt prin grădina magazinului și mă tocmesc în minte, să rămân în admirație mută sau să apuc toate ghivecele în brațe și să plec cu ele. Mai am în grădină un singur rododendron, ceilalți doi sau trei ce-ați fost odată, vă rog să îmi iertați stângăcia cu care v-am purtat de grijă, de fapt cu care nu v-am purtat iscusit de grijă, iar acest singur rododendron nu pare foarte vesel, însă este acolo, sub un mesteacăn, și este verde, optimist, de aceea, îmi spun, trebuie să îmi țin în frâu pornirile de a îmi alege altul, ar fi ca o trădare, iar mie nu-mi plac trădările. Deschid o pagină de pe internetul telefonului meu, trebuie să aflu de ce în grădinița din fața ochilor mei toți acești mândri rododendroni își etalează florile viu colorate, iar cel de acasă își așteaptă melancolic frumusețile. Și aflu, pe pagina www punct cască bine ochii punct ro mi se spune explicit, răbdare, apoi și mai clar, răbdare, și iarăși, elocvent, răbdare. De aceea plec, înfrângându-mi impulsul copilăresc, iar când ajung acasă, cobor în grădină și deschid bine ochii. Rododendronul meu, chinuit, dar însuflețit, a îmbobocit, cum se vede și din poza a treia.
Trec pe lângă fiecare floare, ca medicul în zilnica sa vizită matinală, și culeg mai mult decât un dram de încântare din respirațiile fiecăreia, bujorii sunt toți prinși, hibiscusii au renăscut direct din pământ, de lângă tulpinile lemnoase pe care le-am privit îndurerată cu ceva săptămâni în urmă (atenție doritorilor, aceștia nu sunt uscați după iarnă, chiar dacă așa apar), caprifoiul este plin de vitalitate, un uriaș printre celelalte flori, tot la fel este și floarea din prima fotografie (despre care nu mai știu nimic în afară că este superbă și credincioasă). Sunt foarte bucuroasă!




4 comentarii:

Alexandra spunea...

Imi plac mult florile tale. Pe an ce trece vor fi mai viguroase. Eu am in balcon numai flori trecatoare vara, panselute, petunia, si muscate.

MihaelaMaria spunea...

sunt frumoase, da. Eu nu am prea luat flori trecatoare, mi-e prea greu sa ma atasez de ele. Sunt ardeleanca, am nevoie de timp pt indragostire :)

Alexandra spunea...

Sigur ca da...si mie mi-ar placea mai mult, insa n-am o gradina unde sa le pun, ma multumesc cu jardinierele...

MihaelaMaria spunea...

stiu