Transparent

Felix spune despre una dintre mimicile sale preferate că este 'fața care obligă '; când o poartă pe chip, Alexandra nu-i poate rezista. Mie îmi apar oarecum transparente toate mimicile sale, nu că nu le văd drăgălașenia (dimpotrivă), dar pentru că îi lasă atât de limpede emoțiile să țâșnească în afară. Transparențele mă relaxează, îmi tratează temporar timiditatea, în plus, delicatețea cu care lasă trăsăturile să transpară este frumusețe.
 
La ce se gândește domnul cu telecomandă, se întreabă copilul, așteptând ca bunăvoința gardianului să se exprime prin apăsarea butonului. Bariera se ridică în urma celor câteva secunde de pauză de gândire, s-o ridic, să n-o ridic. Lui Felix nu i-ar plăcea un serviciu atât de monoton ca al gardianului cu sfântă telecomandă în mână și tristă frustrare în suflet.
 
Cel mai în vârstă dintre cei trei gardieni (alți gardieni) ai școlii lui Kiti este un bărbat cărunt, de cam șaizeci de ani, cu un chip jovial și un comportament asemenea chipului său. Este deosebit de respectuos și grijuliu, nu ezită niciodată să mă ajute la parcarea mașinii în spațiul îngust și aglomerat din fața școlii, deasemenea să o salute pe Kiti și să îi adreseze câteva vorbe bune de întâmpinare. Cu atitudinea sa voioasă și comunicativă, totodată cu un soi de înțelepciune sănătoasă de viață, ce îl arată echilibrat în cântărirea copiilor cu autism, pe care îi întâlnește, se remarcă dintre cei trei gardieni. Mi-e drag de el, nu din cumsecădenie. Ieri dimineață l-am găsit citind o carte, un roman polițist. M-am bucurat sincer pentru el.