duminică, 3 martie 2013

Întâia oară (1)

Am o supărare, nu contează. Mă arunc în pat ca să-mi plâng supărarea afară. Kiti mă urmează, se aruncă paralel cu mine în pat. Cu capetele întoarse unul către celălalt, ne privim în ochi. Îi sunt recunoscătoare pentru că îmi respectă nevoia de liniște. Cred că știe că îi port recunoștință, fiindcă are o maturitate surprinzătoare în privirea cu care mă mângâie. Apoi face un gest simplu, neașteptat, nou, potrivit, care îmi taie respirația, semn că încă tânjesc după dovezile ei de iubire. Își așază cu blândețe maternă mâna stângă pe mâna mea dreaptă ce se face mică în mâna ei, și o face simplu, cu sinceritate și condescendență, de parcă ea e mama și eu sunt copilul. Îi strig un 'multumesc' din inimă care o sperie puțin, fiindcă Kiti se ridică, dar mă privește încă din picioare. Am numit textul ăsta Întâia oară (1), deoarece am dat drumul la numărătoare!


2 comentarii:

Degetica spunea...

oh.
mi-au dat lacrimile.

MihaelaMaria spunea...

Multumesc