joi, 20 septembrie 2012

Lansare într-o fustă



Mi-am cusut demult o fustă, prietenii m-au lăudat, câte-un pic, apoi a stat, singurică în dulap, până ce m-am săturat, de așteptat și așa m-am supărat, că m-am aruncat, peste pat.
Din vârtejul peste pat, am observat, că fusta ce n-am purtat, chiar niciodat', deși mi-am dat o șansă la purtat, atunci când am însăilat, e fusta serii ce-a urmat, aproape imediat, zilei de astăzi, deindat'.
E tare greu să te oprești, din spus povești, copilărești, iar dacă doar întâmplător, o rimă vine în decor, aproape că îmi dă să zic, oprește-te măcar un pic, tu chiar nu vezi că te prostești, Coșbuc e altul, nu tu ești, să taci chitic.

De fapt vroiam să spun că am găsit în seara asta cel mai bun motiv pentru a purta pentru prima oară fusta pe care mi-am cusut-o acum câteva luni. De fapt nu asta este ceea ce vroiam să spun aici, așadar mai încerc o dată: am găsit în seara asta în dulap o fustă nepurtată și am hotărât să o port. Și totuși, parcă  tot nu sunt mulțumită de ce mi-a ieșit, de aceea am să renunț la amănuntul vestimentar de care mă tot împiedic și spun: în ceea ce vreau eu să comunic acum, nu are nici un sens să menționez o anumită fustă. Ahhhh!  Și încă o încercare: În seara aceasta caldă de septembrie, m-am îmbrăcat frumos, m-am parfumat și mi-am aplaudat, cu nod în gât, băiatul-scriitor. În fustă.

Mulțumim mult tuturor celor care ne-au onorat cu prezența la lansare și mulțumim și celorlalți, mulți, care nu au fost fizic alături de noi, dar care, știm, se gândesc cu drag la noi! A fost o seară minunată, emoționantă, cu totul specială, îmbătătoare, ireală. Încă plutim, de aceea vă rog să îmi iertați jocul prostesc cu cuvinte. DAR HORICA ȘI-A LANSAT  CĂRTICICA!

3 comentarii:

Mamiţuni spunea...

Felicitari!
Si lui Horia, pentru carte, si mamei lui Horia, pentru fusta - si nu numai!

Anonim spunea...

Le-am citit aseara copiiilor din carte. Este foarte, foarte frumoasa. Si amuzanta. Si clara. Aseara la lansare nu ti-am spus nimic ca mi-a fost asa nu stiu cum sa-ti spun ca te stiu de pe blogul tau... Acum iti spun pe acelasi blog al tau felicitari, sunteti minunati! Aseara am venit pentru ca trebuia sa mergem sa vedem un baietel care a scris o carte. Multumim.

PS: Noi eram pe undeva aproape de tine, poate ne-ai zarit, eram cu Dragos care e cam de varsta lui Felix si are parul un pic lung si cu Teodora care e un pic mai mica si are parul cret.

Monica Cojocariu

MihaelaMaria spunea...

Multumesc, Mamituni, esti o scumpa:)


Monica, multumim pentru sustinere! Imi pare rau ca nu am vorbit, am fost si eu destul de ametita si coplesita de eveniment, asa incat sunt sigura ca nu am salutat pe toata lumea, asa cum s ar fi cuvenit. Poate data viitoare:) Succes in noul an scolar si prescolar!