Zile colorate de vara

 Jucaţi-vă la umbră, le-am tot repetat iar şi iar, dar cine să mă înţeleagă, în nici un caz doi copii de patru ani (unul aproape de cinci). Cu ăsta din urmă mi-am tot măsurat perseverenţa, de m-am resemnat în cele din urmă cu locul doi din doi. Noroc că ştie lecţia şi îşi aminteşte de ea destul de des, 'mami, am venit să mă hidratez'. Când Felix se hidratează, restul ne uscăm la soare, poate doar Kiti să treacă peste neajunsul de a  bea apă cu impurităţi de tot soiul, de la nisip, pământ, la firimituri de biscuiţi sau pâine.

 Pisica intră în vacanţă, pisica crede, mai bine spus, că intră în vacanţă că muţenie totală nu se admite pe strada noastră. Totuşi, vorbele naturale, fără structură de lecţie, sunt de vacanţă chiar dacă se rostesc la comandă. Pisica vorbeşte pe voce groasă, ea n-ar fi fost niciodată o soprană de succes. Cu un timbru de contratenor, mai degrabă, şi cu blândeţea ei caracteristică, e nespus de caraghioasă, dar şi dulce atunci când vorbeşte. Kiti vorbeşte este echivalent cu Kiti repetă cuvinte.

 

 Horica e din când în când şofer pe strada noastră populată de două familii şi jumătate. Horica e un şofer mândru şi emoţionat, ca să nu-i zic semisofer hlizit şi bleguţ, care ţine şi mişcă din volan din picioare, din spate. Eu, mama lui, nu sunt o mamă inconştientă, strada noastră se află în plin câmp deschis până spre linia orizontului. Când Horica dă din volan, ăăă, adică conduce, Felix e un frate mândru şi emoţionat, ca să nu-i zic nici lui hlizit şi bleguţ, asta pentru că în maximum de emoţie bucuroasă, îl trage de fund şi îl gâdilă pe Horica, aşa cum nu se face unui şofer concentrat la drum. E şi mai entuziasmat de imaginea mentală pe care ne-o creează zicând cu voce de răţoi: dacă conducea Kiti, intram direct în gard. Hi, hi, hi, adică grav, ho, ho, ho şi Kiti, de-acolo din spate.