Secretul

 Nu ştiu dacă cele minus zece grade de dimineaţă mi-au perturbat capacitatea perceptivă, cert este însă că aşteptând într-unul din holurile şcolii pentru o întâlnire cu un profesor, am avut ocazia să observ îngrijorată o serie de comportamente şi să ascult cu un sentiment neliniştitor dialogurile unor copii de 11-12 ani. Nu îmi doresc să cad în capcana comună a părinţilor şi bunicilor, cea în care aceştia emit sentenţios şi cu o tristeţe resemnată cunoscuta concluzie care începe cu 'pe vremea mea' şi conţine în general o înşiruire de caracteristici pozitive ale trecutei tinere generaţii, caracteristici antitetice celor ce definesc actuala tânără generaţie deoarece nu cred în asta şi pentru că procedând astfel nu aş face decât să fiu superficială şi să ignor impactul proceselor complexe evolutive dinamice, influenţate de continua modernizare asupra dezvoltării umane. Şi cu toate astea, privind interacţiunile dintre copiii aceia, am remarcat că ele se produc sub chipul unor comportamente verbale şi non verbale grobiene, nu ţin cont de sex şi sunt generalizate. Am observat că deşi am perceput o fărâmă de bunăvoinţă în copiii din faţa mea (iar la aceasta nu se poate spera decât dacă ne adresăm politicos şi, neapărat, cu un zâmbet sincer pe faţă), totuşi discrepanţa dintre atitudinea complezenta şi comportamentul categoric lipsit de delicateţe şi politeţe este prea mare. De unde trag, dacă mai era nevoie, din nou concluzia tristă că educaţia din şcoală dar şi cea de acasă este în derivă. 

 Tot într-o derivă, acum este însă vorba despre altfel de derivă, se află şi copilaşul nostru gradinitar iar oscilaţiile care îl duc când spre sentimente de tristeţe şi supărare vizavi de grădiniţă, când spre emoţii pozitive legate de petrecerea timpului între colegii de aceeaşi vârstă sunt frecvente în special în preajma sfârşitului de săptămână şi ele se limitează reciproc. Supus acestui pattern, astăzi, luni, zi după duminică, a debutat din perspectivă sufletească prost pentru Felix, concordant cu vremea geroasă de afară, vreme, la rândul ei, în contrast cu timpul pe care îl îmbracă şi anume ultima zi de februarie. Starea băieţelului nostru s-a accentuat şi din cauza febrei ce a chinuit-o întregul weekend pe Kiti şi ca atare de ţinerea ei acasă schimbând cu susu-n jos echilibrul, din 'este bine să fii sănătos ca să mergi la scoala' în 'este rău să fii sănătos fiindcă mergi la grădiniţă'. Cu toate cele rele de mai sus, ferice de cei pentru care maximul de rău este acesta, precum ziua cu îmbrăcăminte geroasă de toi de iarnă dar cu tonus şi mimică de început de primăvară, oo, ce dor mi-a fost de o zi însorită, tot aşa şi lacrimile de pe obrăjorii lui Felix de dimineaţă s-au transformat într-o lumină de bucurie pe chipul lui dată de iubirea cu care mi-a confecţionat şi de mândria şi nerăbdarea cu care mi-a scos din gentuţă şi mi-a desfăcut plicul cu 'secretul'. Iar 'secretul' nu a putut să constea, în atari condiţii de trăiri intense de reciprocitate, decât în forma concretă colorată a mărţişorului-felicitare lucrat de mânuţele lui mici întrucât dorinţa de a mă încânta este prea-bine cunoscută şi apreciată. Şi chiar mai frumos decât atât, singur cu mintisoara lui, Felix s-a gândit şi hotărât să îi confecţioneze şi surioarei sale, încă bolnavă acasă, un mărţişor surpriză la grădiniţă. Iată-le, cele mai dragi mărtişoare: