vineri, 21 ianuarie 2011

Despre a fi părinte sau lungul drum al piesei verzi de Lego mic

 Oare ne scrie în gene la câte năzdrăvănii de-ale copiilor noştri să rezistăm fără defecţiuni importante? Sau în funcţie de potenţialul fiecărui copil, admirabilul proces de adaptare îşi succede fenomenele pentru a ne scăpa pe noi, bieţii părinţi, de vreun colaps de-a pururi năucitor? Aş merge pe a doua variantă deşi nici amprenta genetică a fiecăruia dintre noi nu e de neglijat, ba dimpotrivă. Şi pentru că nu întâmplător am ajuns astăzi aici, zic că dacă doi copii n-au fost de-ajuns ca să ne convingă că se nasc pe lume şi copii mai năzdrăvani (şi nu doar 'prost crescuti') atunci a fost nevoie să apară pe lume şi al treilea, da, Felix se numeşte el, ca să învăţăm din propriile experienţe despre o altfel, până atunci neştiută, diversitate. O diversitate la fel de cuprinzătoare este şi cea a poznelor pe care iubiţii de ei, copiii noştri, le fac de dragul şi în virtutea cunoaşterii şi a experimentării întru cunoaştere. Şi noi toţi, ah, părinţii, trecem inevitabil aproape (pentru necredincioşi se adjudecă 3-4-5 copii) prin experienţa metamorfozanta a spaimei, groazei, apoi prin cea a impulsului vital de resuscitare proprie şi, Doamne-fereşte, a copilului.
 
 Dar să vedem la ce test de vigilenţă ne-a mai supus băieţelul jucăuş iarăşi? Păi, era o zi frumoasă de vară, ah, pardon, de iarnă, poate nu chiar aşa de frumoasă căci ceaţa ne învăluia misterioasă de jur împrejur făcând ca puţinele grade Celsius existente să se simtă chiar mai putine decât erau, deci era o zi îmbătrânită de iarnă, ceţoasă şi rece iar două treimi din copii şi cu mama lor se îndeletniceau sub acoperişul roşu al casei lor, roşu ca într-un desen de copil, cu diverse activităţi, unele mai intelectuale decât altele după cum urmează, de la cea mai intelectuală , la cea mai puţin intelectuală: Kiti scria liniuţe şi cerculeţe în camera ei, Felix meşterea la un avionas din Lego mic iar mama lor trebăluia în bucătărie pentru a da gata în timp record celebra supă familiară şi familială de pui. Şi pe când toate aceste îndeletniciri îşi urmau cursul firesc şi fără de cusur, dirijate de ritmicitatea căderii pe pământ a mingii de tenis din televizorul aprins neobişnuit pentru această perioadă din zi, mama a auzit un ţipăt ascuţit urmat de tuse amestecată cu plânsete puternice si neincetate şi s-a îngrozit pentru că instantaneu a ştiut că Felix a păţit ceva. A fugit cât de repede a putut la băieţelul ei care plângea aşa cum nu plânge de obicei şi l-a întrebat ce s-a întâmplat. Felix i-a răspuns printre sughiţuri că a înghit o piesă de Lego iar mama lui i-a verificat urgent căile respiratorii superioare şi funcţia respiratorie care erau în regulă, din fericire. Sperietura zdravănă l-a afectat si pe Felix care i-a dat ascultator mamei lui toate detaliile despre piesă şi faptele ce l-au adus aici şi l-a făcut să promită că de astăzi înainte nu îşi va mai desface piesele Lego cu dinţii sau măcar că nu va mai încerca să vorbească, cânte şi mănânce în timp ce desface Lego mic cu dinţii. 
 
 Între timp noi vom aştepta cu interes explicabil ieşirea la lumină a piesei verzi (măcar de-ar fi fost galbenă) de Lego pentru restabilirea ordinii fireşti a lucrurilor, la fel ca si Felix care m-a rugat în timpul duşului să îi dau cu duşul pe la fund, poate iese, ca apoi in pat, la culcare, s-a gândit să stea într-o parte că poate îi cade în timpul nopţii din ureche.

Later edit: de dimineata,pe cand ii aranjam patul lui Felix, am gasit langa patut o mica piesa de Lego verde. L-am strigat plina de entuziasm, 'Felix, vino repede ca ti-a cazut piesa azi-noapte din ureche!' Ghici cine a ajuns intr-o clipita sus in camera sa vada minunea?

11 comentarii:

Degetica spunea...

of, dragul de el.
sa se rezolve repede.
si nu m-am putute abtine sa nu rad la faza cu uechea. e adorabil!

Tina spunea...

:)))))))))) din ureche!!! Doamne, cat pot fi de scumpi!
Adevarul e ca treaba cu parentingul devine din ce in ce mai complexa cu cat se fac si Lego-urile mai complexe (si implicit mai marunte). Drum bun, piesa... La... revedere?!:))
Numai bine piticului!

Simona spunea...

Speram ca Lego cel verde sa iasa cat mai rapid (si fara evenimente) la lumina... si speram sa fie lectie pe viitor, ca sa micsoreze numarul de nazbatii la care sa va tresalte inima :-))))
Pupici!

Aurelia spunea...

Vai, vai, ce năzdrăvănel are mama! A noastră piesă a fost albastră, introdusă într-una din nări! Noi am ajuns la urgenţă din pricină de mamă foarte panicată (cu burtica măricică) :D!

MihaelaMaria spunea...

multumim de incurajari, il asteptam sa vina:((

diana spunea...

off, eu am inteles initial ca nu a inghitit-o pana la urma, ca langa pat era ACEA piesa lego...

alina spunea...

Sora de suferinta, primeste din partea mea cea mai empatica imbratisare posibila! Asa, cam din empatia parintelui trecut prin episodul "copil ratacit in ditai magazinul", azi. Evident, ratacit cu "buna" intentie si initiativa ... Ea era surazatoare si mirata ca o lacramioara primavara, noi in pragul infarctului ... Maria a plans juma de ora cu suspine. Huguim pe Felix cel poznas dar dragalas, recuperare usoara de lego va dorim!

MihaelaMaria spunea...

diana, ai inteles bine pana la urma, piesa de langa pat era doar alta piesa:((

alina, multumesc pt empatie. aoleu, sa o pierzi in magazin, cred ca as racni o data de sigur m ar auzi, ca am o voce!!! oricum numai gandul e groaznic, darmite faptul, brrr!

diana spunea...

eu am lucrat un an ca educatoare in gradinita "lego", ce in care am organizat anul trecut atelierele, asa ca am avut mult timp spaima micilor piese, noroc cu lego duplo, care era in sala in care stateau cei de la grupa mica, din fericire nu s-a intamplat nimic la inaltimea postarii tale :)
oricum, merita retinut contextul

alina spunea...

Am tipat/urlat dupa ea juma de ora, nu vroia sa vina, se ascunsese, in joaca ... Voi ce-ati mai facut, ati recuperat piesa de lego?

g.cojocaru spunea...

uff, saracul... :( bine macar ca este mica