vineri, 27 august 2010

Vineri sau mai bine o zi

Nu mă simt deloc ca într-o zi de vineri, sunt puţin rămasă în urmă. Am de recuperat câteva zile pentru că miercuri, săptămâna asta, am fost sigură că e marţi. Azi însă nu e nici gând joi, poate, cel mai fericit, e miercuri. În capul meu. Kiti a fost liberă azi, toată ziua şi fiindcă e trecut de miezul zilei încep să realizez tot mai uşor că e vineri pentru că vinerea după amiază Kiti se tolaneste obosită zâmbind pe canapeaua din camera de zi.

Am cumpărat mere verzi, mi-am spălat două şi le-am pus lângă calculator. Pe unul o să-l împart cu Kiti, sigur trece pe la mine în curând. Am cumpărat şi roşii de la o bătrânică, mi-a spus că e baba cu roaba, e prima oară în vara asta când nu mai am impresia că roşiile pe care le cumpăr de la ţărani sunt luate de la supermarket.

Pe Horica îl doare în gât, l-am dus de dimineaţă la laborator să îi recolteze o probă de exudat faringian. I-am luat pe toţi cu mine şi asistenta cu care am stat de vorbă m-a întrebat dacă sunt toţi ai mei. I-am răspuns că da şi ea s-a mirat 'aşa de mulţi?'. M-am uitat rând pe rând la fiecare dintre copii şi i-am numărat 'unu, doi, trei', apoi m-am uitat la asistentă şi mimand uşor mirarea i-am răspuns 'sunt trei, da!'. Ne-am zâmbit şi am plecat. Horica trece într-a şasea şi e mare. E şi frumuşel şi poartă părul puţin mai lung. De aceea uneori i se mai spune că este fetiţă fapt ce nu îl măguleşte, la vârsta lui mulţi băieţi urăsc fetele. Astăzi asistenta de la laborator a crezut că îi recoltează proba pentru grădiniţă. Bietul Felix, cât de mic s-o fi simţit în clipa aceea? Horica a comentat faza în maşină 'câtă imaginaţie!', eu, tăioasă, am completat 'sau câtă lipsă de imaginaţie' şi iar am râs. Că suntem destul de rânjiţi în general. Ce-i drept însă este că asistenta, dacă nu s-ar fi uitat spre Horia când i-a pus mai multe întrebări, ar fi putut lesne să creadă că Horica este gradinitar întrucât el chiar a răspuns ca unul. Păi când te întreabă cineva, doctor, asistentă, profesor, cum te cheamă, nu răspunzi cu 'Horia'. Sau o faci pe riscul tău, în cazul de faţă, acela de a fi luat drept 'pinc', adică mic.

De dimineaţă Felix mi-a povestit că Spot se plimba pe câmp când deodată a auzit un 'uuuu, uuuu, uuuu'. Când s-a uitat de unde vine zgomotul a văzut un lup rău şi s-a speriat. Din fericire lupul cel rău şi-a dat jos masca de lup şi a rămas un poliţist. Spot a răsuflat uşurat însă nu mică i-a fost uimirea când poliţistul şi-a dat jos pielea de poliţist şi a rămas Pepi (alt căţel de pluş, tatăl lui Spot). Hi, hi, hi, am râs Spot, Pepi, Felix şi cu mine. Acum la prânz, Felix a venit din nou în bucătărie şi m-a întrebat dacă vreau să ascult povestea cu Spot. Am zis da şi am aflat că Spot, pe când se plimba pe câmp a auzit un 'uuuu,uuuu,uuuu' înspăimântător. (E ca un banc). Am zis, aha, era un lup rău, nu-i aşa? Nu, a mărit ochii Felix, era un lup şi mai rău care şi-a tras brusc pielea de lup de pe faţă şi a descoperit un alt lup, un pic mai bun pentru că mâncase mâncare de lupi de devenit buni. Spot însă tot speriat era şi atunci lupul şi-a tras masca de pe faţă şi, cine crezi că era, era chiar Brownie (alt căţel de pluş, o rudă de-a lui Spot). Hi, hi, hi. Apoi, după ce a terminat povestea cu Spot, Felix l-a rugat pe Horica să îi pună Jurassic Park şi Horica a acceptat. Ca semn de mulţumire, Felix s-a dus şi l-a pupat pe obraz. A revenit însă supărat la bucătărie plângând că Horica şi-a şters pusiul lui de pe faţă. Horica s-a gândit să îl împace şi l-a invitat să îi mai ofere un pupic promiţându-i că pe acesta nu îl va mai şterge. Felix s-a bucurat şi a repetat gestul fericit. Felix a mai rămas câteva minute lângă Horica ca să supravegheze dacă acesta se ţine de cuvânt. S-a ţinut, cel puţin cât Felix l-a urmărit.

Kiti a trecut între timp pe la mine şi a muşcat de două ori dintr-un măr. Celălalt e deja istorie. Văd că s-a făcut 5 jumate şi acum simt că e vineri. O să-mi fac şi o cafea, deseară am chef să mă uit la Columbo. Poate cu ocazia asta pierd iar noţiunea timpului.

6 comentarii:

Degetica spunea...

acu mi-ai facut pofta de mere verzi.
:)

MihaelaMaria spunea...

ah, cum sa fac sa ti aduc si tie cateva?

Degetica spunea...

mi s-au cumparat deja:P

MihaelaMaria spunea...

iata cat de rasfatata si iubita esti, te pup!

Ceska777 spunea...

Sentimentul de vineri care-i joi si miercuri care-i marti e tipic de vacanta sau de mama casnica, cred.

MihaelaMaria spunea...

cred ca la mine e vorba de vacanta pt ca nu mi se intampla f des