Repere: băieţii se joacă cu maşinuţe, fetiţele se joacă cu mingiuţe. Uşor diferit faţă de ce credeam eu când eram mică. Motiv pentru care am făcut o sărbătoare mare şi ne-am entuziasmat peste măsură când Kiti, fetiţa cu mingiuţele, a strâns la piept o păpuşă de la grădiniţă pe care nu a mai eliberat-o decât după două zile. Pentru prima şi ultima oară.
Personaje: tot ce gândeşti şi nu gândeşti. Alături de surioară, frăţior, mamă, tată şi bunici, o gaşcă întreagă de căţei şi ursuleţi de pluş şi alte animale dar şi prieteni însufleţiţi ca muzica, vulcanul, piatra, păianjenul sau avionul. Şi toţi au gură şi ochi şi mâini, pesemne organe centrale în reprezentarea sa mentală a omului-prieten.
Distanţe: de cele mai multe ori neglijabile. Altfel nu-mi explic cum Spot, căţelul preferat, ajunge în orice moment vrea el în America de Sud. Poate prin faptul că şi-a cumpărat de la magazin un ne-supersonic pe care l-a transformat apoi în supersonic? Posibil! Doar suntem în lumea lui.
Câteodată totuşi distanţele pot fi lungi. Atunci când pleacă cu părinţii la bunici, de exemplu. Realitatea poate fi plictisitoare!
Cuvinte: scheletul imaginaţiei sale. Firav din perspectiva unui adult blazat, labirintic prin ochi de copil. Creşte din el însuşi.
Întrebări: examene de admitere în lumea lui. De exemplu: de ce îi trebuie lui Pepi coadă? Dacă n-am răspuns sau dacă am, îmi dă el oricum unul sau mai multe. De exemplu: ca să îl poţi ţine de mâner când joci tenis cu el. Sau ca să-şi facă vânt cu ea.
Alt exemplu: cine are gura mai mare, dinozaurul sau vulcanul? Răspunsul meu, vulcanul, greşit. Răspunsul lui, cum să fie gura vulcanului mai mare când dinozaurul a mâncat vulcanul, corect.
5 comentarii:
Frumoasa lumea lui Felix! :-)
ce papusa frumoasa (kiti bineinteles!!). :)
mersi si pt completare (ramasesem setata ca papusa din bratele lui kiti este frumoasa, asa a exclamat tati cand a revazut poza, zicand si sa-i cumparam si lui kiti o papusa asa frumoasa)
Tare dragalasi si totusi... greu examenul ;))
hahaha, asa pare dar e , de fapt, un examinator indulgent!
Trimiteți un comentariu