Scurt

Miopie destul de mare. Ochelari cu rame subţiri, lentile în formă de lacrimă, de pilot, Ray-Ban de copii căutăm. Horica i-a văzut, erau prea mici, şi i-a plăcut mult de tot. Zecile de ochelari care-au urcat pe nasul lui după EI au fost respinşi cu mutra cunoscută, de miniteenager, nu-mi stau bine, nu vezi ce înguşti/mari/largi/oribili sunt? Cunosc sau recunosc genul, dacă văd sau îmi imaginez ceva ce-mi place, restul e neinteresant. Aşa că, unde să-i găsim pe EI?

Pe de altă parte, am mai trecut de o întâlnire anuală cu neuropsihiatrul şi psihologul de copii, cei ce îmi refac, tot anual, certificatul medical cu diagnosticul lui Kiti. Anul acesta, aşteptare două ore şi jumătate. Fix. Kiti, o bombonică de fetiţă. A stat în picioare în faţa uşii cu zâmbetul pe buze mai tot timpul. A răspuns fără agitaţie întâlnirilor aşteptate. Calmul ei a fost recunoscut si apreciat de psiholog apoi notat în fişa personală a lui Kiti. Dar în rest? Continui să cred că refacerea dosarului an de an în cazul nostru face parte dintr-un sistem în care excesul de formalităţi înseamnă calitate.

Urăsc şoferii care mi se lipesc de spatele maşinii în mers mai ales când există şi un pic de viteză, atât de tare îi urăsc încât încetinesc cât de mult pot şi aprind semnalizatoarele până când scap de ei. De obicei aceştia nu se grăbesc, este doar felul lor de a îşi exterioriza lipsa de educaţie şi respect. Ieri m-a învăluit prin dreapta un bmw negru cu poza unui doberman lipită de un geam lateral. De parcă mai era nevoie...Am făcut miau-miau şi m-am ascuns sub un scaun.