M-am strecurat tiptil în sus pe scara întunecată şi rece. Am încercat să deschid o uşă dar nu am reuşit. De aceea am hotărât să intru în camera de unde se auzeau voci de femeie. Am salutat politicos şi am pus o întrebare. Una dintre cele două femei m-a condus printr-un culoar mai luminos decât scara dar tot la fel de rece. A deschis o uşă doar ca să pătrundem în alt culoar pe care am găsit uşa. Acolo, în faţa uşii n-am mai avut scăpare, m-au prins. Mi-au aruncat un sac pe cap şi m-au împins în încăpere. Nu m-am împiedicat, m-a ţinut Felix de picior, el nu a fost considerat în schema lor. În schema mea are mereu un loc. Mi-am eliberat faţa şi am rotit ochii de jur împrejur. Eram într-o cameră multifuncţională. Cu trei mese înconjurate fiecare de scaune, ca trei insule coliniare. Cu o imprimantă, şi ea multifuncţională suită pe un dulăpior. Cu rafturi pentru cărţi, foi, jucării şi alte dulapuri pentru diverse dosare. Cu o a patra masă într-un colţ pentru un aparat de făcut cafea. Şi o teracotă maro ca un urs brun imens în faţa geamurilor. M-am aşezat pe unul dintre scaunele albastre, cu faţa la urs. S-au stins toate luminile înafară de una. Cea îndreptată spre ochii mei. Au tranchilizat copilul cu un pumn de maşinuţe şi au deschis focul asupra mea. M-au schinjuit fără de milă şi m-au arătat cu degetul mulţimii din ochii lor. N-am plâns şi nu m-am perpelit.
Am întrebat ce vreţi de la mine? Nu mi-au răspuns franc dar m-au somat, 'dă-i neuroleptice lui Kiti sau...'
Sau ce, n-o mai primiţi? Spuneţi-mi cinstit, aşa cum cinstit vă spun şi eu, acum NU-i dau neuroleptice, vreţi să nu mai vină la şcoală?
'Nu, nu, dar Kiti deranjează orele fiind agresivă'. Asta e o noutate pentru mine, Kiti NU este agresivă, e cel mult autoagresiva, replic.
'Şi ţipă'. Dar nu ţipă, în viaţă ei n-a ţipat, emite nişte sunete care da, pot deranja, explic.
'Şi demonstrează negativism. Vedeţi, vedeţi, ha, ha, vedeţi negativismul ei, nu vrea să facă ce i se cere'. Acum e atentă la mine, mama ei, se răsfaţă, ce frumos râde!, admir.
'Şi nu ştie să se încalţe, nici să se îmbrace, nu ştie nimic'. Draga mea Kiti, eşti de râsul lumii, "eşti varză, fată", ridiculizez.
***
Nu spun că nu îi vom da vreodată medicamente lui Kiti. Dar deocamdată nu credem că este nevoie de ele iar acest fapt este de neînţeles pentru stafful de la şcoala pe care o urmează Kiti. Fetita e chiar specială pentru o şcoală unde toţi elevii iau neuroleptice!
10 comentarii:
Prima mea reactie e sa insinuez ca si staff-ului scolii cu pricina i-ar prii oarece tratamente...
Numai ca nu stiu in ce masura poti gasi bun simt ori omenie la pilula...
deci imi vine sa le impusc!
primesc informatii contradictorii. 'aliatele' lui kiti imi spun ca este tot mai bine , ca progresele se vad, chiar si diriginta clasei a admis ca se vad progresele de la inceputul anului, pe cand dinspre cabinetul psihologic aud NUMAI lucruri rele.
ca sa mai vezi o mostra de discutie: eu, mi s-a spus ca la inspectie kiti a luat a doua nota cea mai buna pt colaborare si atentie. raspuns: da, dar erau 4 barbati, inspectorii, si cine nu ar fi impresionat de prezenta impunatoare a 4 barbati in sala? eu, pai spuneati inainte ca lui kiti nu ii pasa de cei din jur, ii calca in picioare, de ce i ar fi pasat de 4 alti oameni, fie ei si barbati? etc etc
eu am ras, pe bune, am ras. sa stai la zid si sa ti se reproseze cate probleme are copilul tau cu probleme de catre o persoana care lucreaza cu astfel de copii... am ras isteric ce-i drept in fata unui munte de ignoranta. pe care l am ocolit.
Of, nici nu stiu ce sa spun, decat asa ca si Degetica: imi vine le impusc .Desi, nu sunt agresiva de fel.
La fetita mea in clasa (clasa a treia , 8 ani in Grecia) este un baietel care este diagnosticat cu autism si se vede ca este putin difetit de ceilalti dar foarte dragut. Nu stiu mai multe pentru ca desi vorbesc des cu mamica lui de obicei vorbim despre gradi(mai are o fetita mica la gradi unde as vrea eu sa-l duc pe cel mai mic al meu).
Deci, desi aici invatatoarea se schimba la doi ani deci este a doua invatatoare, niciodata nu am auzit sa fi existat vreo problema din partea lor.Ele iau situatia ca pe un dat si stiu ca timp de doi ani va trebuia sa gandeasca programul asa fel incat sa fie si Andreas inclus.
Cand am fost ultima oara la scoala printre altele doamna mi-a spus despre Ioana ca pe langa rezultatele bune la invatatura o incanta foarte tare faptul ca este printre cei mai receptivi copii atunci cand are nevoie de ajutor pentru Andrea.Deci, ea ii coopteaza cumva pe colegi si se descurca.Nu nazuri si minuni.Este o alta experienta ca invatatoare cred.
frumos, maria. si gandeste-te ca vorbim despre o scoala SPECIALA!!!chiar si aici ei vor sa aduca copilul intr-un anumit tipar. cu orice pret. pentru familia copilului pentru ca pt angajatii scolii pretul trebuie sa fie minim (sedarea copilului pt liniste deplina). trist. iata un motiv pt care nu as lasa-o pe kiti singura la scoala nici daca ajunge la independenta 100 la suta.
Eu nu am inteles cum unii psihologi recomanda medicamente. Pe psihiatri parca ii inteleg, dar greu!
Faptul ca e chiar o scoala speciala e si mai crunt. Si de ce sa iti reproseze tie, ca mama, "problemele" lui Kiti...
Nu e vorba sa poata stea ele linistite ci sa se munceasca cu copiii!
Eu sunt mereu cu urechile ciulite si am o strangere de inima cand ma gandesc ca zburdalnicia copilului meu, neatentia, prea redusa capacitate de concentrare poate sa mi-l catalogeze cu AHDS!!!!
ceska, cred ca nu e cazul sa te gandesti la asta acum. copilul e inca mic, sisgemul lui nervos este in plina dezvoltare iar semnele adhdului de care zici sunt caracteristici normale ale copilului de 2 ani. so, be calm si succes cu angajarea:)
Eu nici nu pricepusem macar ca este o scoala speciala.Insa in cazul asta chiar ca nu au nici o scuza.
Ceska, ce daca il cataloghiaza cu ADHD?
Eu am fost mai demult la o conferinta a unui medic specializat in diagnosticari de genul asta (Pavlidis) si ei ne-au dat o foaie de completat cu intrebari despre dislexie pe un rand si cu intrebari despre ADHD pe celalalt si mie mi-au iesit TOATE intrebarile de ADHD bifate in privinta celui de al treilea copil al meu(baiat este) .
Cand l-am dus a doua zi la scoala am cerut voie si am intrat in clasa lui 96 ani -cls intai) si i-am spus invatatoarei ca am impresia ca are superkin. si ea mi-a spus: "pai nici nu trebuia sa mergi doua ore la conferinta, trebuia sa ma intrebi pe mine ca iti spuneam eu ca este superkinetic.Nu-i nimic, nu-i singurul.Am multi asa.Daca lucrezi cu el des si cate putin, fara stres si obligatii in cativa ani o sa uiti" .
Deci, nu-i bai.Dumnezeu nu ne-a facut pe toti la fel.
maria, repet: foarte frumos din partea invatatoarei. daca ai drag de copii si ii vezi pe fiecare in parte ca pe unul singur, ceea ce si este, atunci sansele acelor copii pt o dezvoltare armonioasa sunt mari.
Trimiteți un comentariu