luni, 2 noiembrie 2009

Uniforme, batistuţe, bentiţe şi mascuţe

În drum spre casă aud la radioul din maşină că suntem asediaţi puternic de celebra deja viroză gripală, motiv pentru care deschid televizorul pe ştiri odată ajunsă acasă. Aflu că sunt deja şcoli închise chiar la noi, în Bucureşti, şi că elevii primesc de astăzi măşti de protecţie în şcoli. Mi-l imaginez pe Horica cu mască pe faţă, la fel şi pe colegii lui, chinuindu-se să respire prin ele, ai nevoie de un pic de antrenament ca să le suporţi, şi descoperind, cu siguranţă, latura amuzantă din toată povestea asta. Pentru că ăştia sunt copiii. Poţi să le repeţi de nenumărate ori să respecte regulile de igienă personală, da, asta poţi să o faci şi nu e efort irosit întrucât din toată lista cu "aşa să faci" tot rămâne ceva în mintea, atitudinea şi comportamentul copilului. Dar nu-i poţi interzice să fie copil şi să se joace, chiar şi sub asediu. Fie şi cu masca pe faţă. Mă gândesc deci la Horica cu mască pe obrajii lui bucălaţi şi moi pe care i-am ţinut aseară în palmele mele întrebându-l pe tati şi provocându-le zâmbete amândurora când îi creşte barbă lui Horica, mă gândesc aşadar la Horica şi sunt oarecum îngrijorată, cum să-l feresc de boală? Nu-mi las gândurile să o ia razna şi bine fac pentru că sună telefonul pe care îl ridic de pe masă ca să văd pe ecranul său faţa zâmbitoare şi gura ştirbă a băiatului meu aflat singur şi neajutorat în gura milioanelor de viruşi, la şcoală. Răspund repede, ah, ce s-a întâmplat, niciodată nu mă sună în mijlocul orelor. Aflu urgent că situaţia din şcoală e cuminte şi deasemenea că Alex i-a tras jerseul băiatului meu de pe el şi l-a aruncat în gunoi. Ah, doar atât?-pentru sinea mea; spune-i lui Alex că mă supăr pe el dacă face astfel de lucruri-pentru Horica. Oare cine o fi Alex? Dacă tot m-a sunat şi dacă ziarele scriu bombe balonate despre monstrul-gripă, mă asigur scurt că nu tuşeşte nimeni în clasă şi că nu sunt râuri de muci sub nasuri şi închid.

Of! Simt că trebuie să scap de infuzia de panică şi chiar evadez de-acolo cu o poveste citită lui Felix. Îmi pare rău că iar a adormit înainte să se termine povestea cu cei doi şoricei. Este a doua oară când încerc să aflu ce se întâmplă cu ei, cu şoriceii, şi nu reuşesc. Nu vreau să o termin singură, când se trezeşte trebuie să o iau de unde a rămas şi ar fi la fel de neplăcut ca şi cum ţi-ar povesti cineva dinainte deznodământul unui film poliţist. Aşa că nu pot decât să le ţin pumnii strânşi şoriceilor ca să nu fie prinşi de stăpânii humanoizi ai casei unde locuiau. Ceea ce însă nu aş putea face cu eventualii şoricei din casa mea. Iată-mă cu latura mea duplicitară!

Kiti e în vacanţă trebuie să îmi fac un plan şi pentru ea. Cu siguranţă Kiti nu ar purta nimic pe faţă, nici măcar un fular la gât nu prea acceptă, însă ea e mereu însoţită, îngerul ei păzitor are ajutoare. Dimineaţă s-a cam supărat, şi-a exprimat zgomotos dezaprobarea pentru tratamentul la care o supunem. Dar nu vă închipuiţi cine ştie ce, ca întotdeauna şi la toate nivelurile e de vină şi acum deficitul de comunicare si frustrarea la care acesta te duce. Cel puţin acum e veselă şi dornică de stat la taclale. Kiti e o domnişoară, a zis Felix.

Oare de ce încă nu am învăţat că dacă cineva(nu vorbesc despre prieteni) îmi spune că mă sună în jumătate de oră s-ar putea să nu o facă?


Later edit: Horica a fost extrem de dezamagit la vederea mastilor "banale de chirurg la mana a doua". Pai cum sa nu fie cand se astepta la o masca de gaze???

8 comentarii:

eu spunea...

...cu gripa asta, ca si cu orice altceva, cred ca cel mai important e sa nu intram in panica:) zic asta in vreme ce remarc si eu balbaiala isterica de la televizor si din ziare. dar adevarul e ca rata de mortalitate in cazul gripei provocate de virusul A H1N1 nu e mai mare decat in cazul virozelor obisnuite. cu alte cuvinte, daca am da la televizor toate cazurile de gripa sezoniera obişnuita, am uita de "noua" gripa şi am avea o "pandemie" de gripa veche:) cat priveşte masca de faţă, Organizatia Mondiala a Sanatatii ne informa prin vara, dupa ce izbucnise boala in Mexic, ca mastile medicale sunt inutile - virusurile trec prin ele, odata cu aerul. ce se intampla acum, imi aminteste de aceeasi balbaiala isterica in legatura cu aviara, cand s-a ajuns sa se inchida orase, din exces de zel. e bine sa prevenim, dar ar fi si mai bine sa isi pastreze oamenii astia bunul simt si uzul ratiunii. asta daca le au, fireşte...

MihaelaMaria spunea...

da, sa nu intram in panica e cel mai intelept mod de a reactiona si deasemenea sa incercam sa prevenim. cat priveste media si in special media romaneasca este jalnica. in mare parte. sanatate!

Lada cu minuni spunea...

Ma bucur ca nu deschidem Tv prea des. Dar sunt nevoita sa deschid internetul zilnic. Asa ca aflu multe "minunatii" legate de noua gripa. Flavia e protejata zic, eu ma expun la serviciu si in transportul in comun (pe care as putea sa-l evit). Pe mine ma "roade" obligativitatea vaccinarii femeilor insarcinate. Nu stiu ce tam-tam va iesi daca refuz vaccinarea. Sper ca nu prea mare :)
M-a impresionat astazi ingrijorarea colegei de serviciu, care trebuie sa mearga la oftalmolog si, ajungand intr-o incinta medicala, sa nu ia ceva pe care ar putea sa mi-l transmita. Nu se teme de ea, cat de... mine.

p.s. cred ca stim povestea soriceilor. Bine ca nu trebuie sa o reluati de la inceput. Am avut o astfel de experienta cu "Balada capsunilor fara culoare", musai trebuia sa o citim de la inceput. Aproape ca memorasem inceputul. Si nu voiam sa o continui singura.
Am prins insa o zi in care am reusit sa o conving pe Flavia sa o continuam de unde o lasasem. A incantat-o ideea de a pune semn de carte :)

MihaelaMaria spunea...

aurelia, foarte draguta colega ta:) in definitiv asa e si normal sa ne comportam cu totii. nici eu nu as face in locul tau acest vaccin. protejeaza te si mananca fructe si legume proaspete, plimba te si fii bucuroasa!

noi folosim semnul de carte dar avem avantajul de a vedea (la felix ma refer) in avans multe lucruri la fratii lui.

sanatate!

alina spunea...

replica de final a lui Horia face toti banii! :))

MihaelaMaria spunea...

pai daca e bal, bal sa fie:)

luminitza spunea...

ce ma bucur ca si tu ai parerea ca sunt baloane prea umflate stirile din ro!
franta are cazuri multe de gripa dar nu se face atata tam-tam ca-n romania, in fiecare seara!

MihaelaMaria spunea...

exagereaza, asa e, am inteles ca motivatia ar fi ca romanii nu reactioneaza la indicatii simple de pastrarea igienei proprii si nu ar avea simt civic (zicea cineva ca au fost filmati oameni in statii de autobuz tusind si stranutand cu generozitate catre ceilalti oameni etc) si deaceea au ales deliberat sa exagereze gravitatea epidemiei ca sa ne sperie. nu stiu daca e adevarat sau chiar daca ar fi tot exista si bucuria aia bolnavicioasa a oamenilor de a transmite si raspandi panica unor vesti extraordinare.