Uniforme, batistuţe, bentiţe şi mascuţe

În drum spre casă aud la radioul din maşină că suntem asediaţi puternic de celebra deja viroză gripală, motiv pentru care deschid televizorul pe ştiri odată ajunsă acasă. Aflu că sunt deja şcoli închise chiar la noi, în Bucureşti, şi că elevii primesc de astăzi măşti de protecţie în şcoli. Mi-l imaginez pe Horica cu mască pe faţă, la fel şi pe colegii lui, chinuindu-se să respire prin ele, ai nevoie de un pic de antrenament ca să le suporţi, şi descoperind, cu siguranţă, latura amuzantă din toată povestea asta. Pentru că ăştia sunt copiii. Poţi să le repeţi de nenumărate ori să respecte regulile de igienă personală, da, asta poţi să o faci şi nu e efort irosit întrucât din toată lista cu "aşa să faci" tot rămâne ceva în mintea, atitudinea şi comportamentul copilului. Dar nu-i poţi interzice să fie copil şi să se joace, chiar şi sub asediu. Fie şi cu masca pe faţă. Mă gândesc deci la Horica cu mască pe obrajii lui bucălaţi şi moi pe care i-am ţinut aseară în palmele mele întrebându-l pe tati şi provocându-le zâmbete amândurora când îi creşte barbă lui Horica, mă gândesc aşadar la Horica şi sunt oarecum îngrijorată, cum să-l feresc de boală? Nu-mi las gândurile să o ia razna şi bine fac pentru că sună telefonul pe care îl ridic de pe masă ca să văd pe ecranul său faţa zâmbitoare şi gura ştirbă a băiatului meu aflat singur şi neajutorat în gura milioanelor de viruşi, la şcoală. Răspund repede, ah, ce s-a întâmplat, niciodată nu mă sună în mijlocul orelor. Aflu urgent că situaţia din şcoală e cuminte şi deasemenea că Alex i-a tras jerseul băiatului meu de pe el şi l-a aruncat în gunoi. Ah, doar atât?-pentru sinea mea; spune-i lui Alex că mă supăr pe el dacă face astfel de lucruri-pentru Horica. Oare cine o fi Alex? Dacă tot m-a sunat şi dacă ziarele scriu bombe balonate despre monstrul-gripă, mă asigur scurt că nu tuşeşte nimeni în clasă şi că nu sunt râuri de muci sub nasuri şi închid.

Of! Simt că trebuie să scap de infuzia de panică şi chiar evadez de-acolo cu o poveste citită lui Felix. Îmi pare rău că iar a adormit înainte să se termine povestea cu cei doi şoricei. Este a doua oară când încerc să aflu ce se întâmplă cu ei, cu şoriceii, şi nu reuşesc. Nu vreau să o termin singură, când se trezeşte trebuie să o iau de unde a rămas şi ar fi la fel de neplăcut ca şi cum ţi-ar povesti cineva dinainte deznodământul unui film poliţist. Aşa că nu pot decât să le ţin pumnii strânşi şoriceilor ca să nu fie prinşi de stăpânii humanoizi ai casei unde locuiau. Ceea ce însă nu aş putea face cu eventualii şoricei din casa mea. Iată-mă cu latura mea duplicitară!

Kiti e în vacanţă trebuie să îmi fac un plan şi pentru ea. Cu siguranţă Kiti nu ar purta nimic pe faţă, nici măcar un fular la gât nu prea acceptă, însă ea e mereu însoţită, îngerul ei păzitor are ajutoare. Dimineaţă s-a cam supărat, şi-a exprimat zgomotos dezaprobarea pentru tratamentul la care o supunem. Dar nu vă închipuiţi cine ştie ce, ca întotdeauna şi la toate nivelurile e de vină şi acum deficitul de comunicare si frustrarea la care acesta te duce. Cel puţin acum e veselă şi dornică de stat la taclale. Kiti e o domnişoară, a zis Felix.

Oare de ce încă nu am învăţat că dacă cineva(nu vorbesc despre prieteni) îmi spune că mă sună în jumătate de oră s-ar putea să nu o facă?


Later edit: Horica a fost extrem de dezamagit la vederea mastilor "banale de chirurg la mana a doua". Pai cum sa nu fie cand se astepta la o masca de gaze???