joi, 27 august 2009

Seară in familie


În cortul montat aproape de pădurice şi de malul lacului stau cei trei copii iar părinţii îi privesc dintr-o relativă depărtare. Pare că ar fi într-o expediţie de urmărire şi cercetare a animalelor de pe Animal planet. E linişte deplină chiar şi Kiti îşi măsoară cu grijă şi cu interes respiraţia, se aud totuşi nişte şoapte din când în când. Şi e noapte cu stele şi lună pe cer.
"Hei, ce faceţi acolo?". Întrebarea mea primeşte un răspuns abrupt,"şşşt, ne ascundem de turma de dinozauri!". Aha, se joacă de-a urmărirea. Ei sunt urmăriţii, urmăritorii sunt imaginari. Oare îi vede şi Kiti?

Deodată începe agitaţia. Cortul se leagănă dintr-o parte într-alta şi inerţia mişcării lui îi aruncă afară pe copiii din el. Sunt atacaţi şi conducătorul de grup hotărăşte retragerea. Horia, cu cele necesare expediţiei pe spate, într-un rucsac, porneşte în fugă aranjând coloana de fugari în ordine descrescătoare.

Imaginea copiilor fugind vreo 200 de m în şir perfect, fără ruperi de ritm este acaparatoare pentru noi, părinţii copiilor. În special datorită lui Kiti care trăieşte jocul în acord cu fraţii săi. Şi datorită stilului în care ea aleargă după Horică aruncând ritmic câte o privire în urmă pentru a se asigura că Felix e în coloană. Kiti aleargă cu viteză destul de mare însă mişcările membrelor ei sunt uşor excentrice. În fugă, picioarele sunt aruncate spre exterior pas cu pas şi gambele nu sunt flectate suficient pe coapse astfel că arată ca o raţă în grabă mare. Braţele fac mişcări de înot în aer iar mâinile le ţine cu palmele deschise şi degetele răsfirate în contrast puternic cu membrele unui atlet în alergare. Dar aleargă şi o face cu viteză.

Ajung neprinşi înapoi la bază, în cort. Reintră unul după altul, aşa cum au şi ieşit, cu mişcări scurte şi sigure ca într-un desen animat (doar fundul lui Kiti mai are nevoie de o a doua mişcare ca să dispară din vedere) în cort unde răsuflă uşuraţi.

Jocul s-a terminat, copiii împart cu noi două pizza, Margherita şi vegetariană. A doua se termină mai repede dar Felix mai vrea o bucată. Îi ofer din bucăţile pline de sos de roşii rămase pentru Horia (băiatul care mănâncă greu) dar sunt refuzată cu o mimică dezgustată şi cu observaţia că lui nu-i place pizza plină de sânge. Aşteptăm ca Horică să-şi mestece şi să-şi înghită ultimele bucăţele şi plecăm acasă.

7 comentarii:

Anne spunea...

E minunat sa-ti petreci seara in familie!

Ceska777 spunea...

Pentru clipe din astea as vrea macar inca un frate/sora pentru gaza.........

MihaelaMaria spunea...

Anne, da, am un sentiment de relaxare completa cand se intampla astfel de seri. multumesc pt comentariu, bine-ai venit pe aici!

MihaelaMaria spunea...

Ceska, ai dreptate! biata gaza, sa se joace toata ziulica numai cu voi:)...

Ganduri mici spunea...

Uau, ce copilarie!!!

luminitza spunea...

foarte frumoasa si descrierea fotografia!
nu stiu de ce m-ai facut sa-mi aduc aminte de indienii si dinozaurii de plastic din copilarie;si de jurrasic park of course:-)

MihaelaMaria spunea...

sunt amintiri placute, nu-i asa, Luminitza? ma bucur!