Mi, Si, Sol

"mi, mi, mi, mi, ,si, si, si, si, ,sol, sol, sol, sol,
mi, mi, mi, , , si, si, si, , , mi, mi, mi, mi...", se aude un glas de copil acompaniat de o chitara. Corzile chitarei acordate chiar emit sunetele muzicale respective, glasul de copil le aproximeaza uneori si le suprapune bine alteori.

Dupa prima lectie de chitara de saptamana trecuta, Horia exerseaza zilnic, asa cum i-a recomandat domnul profesor, primele acorduri. Chitara este de dimensiune maxima astfel ca imbratisata de Horia pare si mai mare. Sub piciorul stang acesta si-a aranjat cateva enciclopedii, asa este pozitia corecta de cantat la chitara, i s-a spus. Mana stanga tine gatul chitarei, mana dreapta prin degetele aratator si mijlociu atinge corzile chitarei. Privirea ii este indreptata spre "partitura", foaia de hartie cu prima lectie.

Ma uit la el emotionata. Vad ce-am vazut si cand a zambit prima oara, sau cand a pasit sau cand a plecat la gradinita...O imagine draga, unica! Este Horia, baiatul meu cel mare, care a ajuns sa tina in bratele lui o chitara adevarata si sa repete prima lectie...

"mi, mi, mi, mi, si, si , si, si, sol, sol, sol, sol..."

Kiti si tati

Kiti si mingea de fotbal alba cu hexagoane rosii in mijlocul camerei, doi straini.

Tati: "hai sa jucam fotbal, Kiti!"
Kiti:......
Tati: "suteaza!"
Kiti:......, privind cu coada ochiului spre minge.
Tati: "sut", suteaza in minge, "e randul tau!"
Kiti:......, trece pe langa minge calcand-o usor (acest lucru e posibil, mingea fiind de consistenta unei pernute moi).
Tati: "oaaa, hai Kiti!", dand cu piciorul in minge spre Kiti.
Kiti: "iii", mangaie delicat mingea cu piciorul. Mingea se deplaseaza 30 cm.
Tati: "bravo", si iar mingea ajunge la picioarele lui Kiti.
Kiti: "iiiiii", cu vocea tot mai puternica si cu un zambet superb. Cu pumnii stransi de entuziasm de data asta chiar suteaza. Mingea se rostogoleste spre tati.
Tati:"extraordinar, goool, bravo, Kiti!"
Kiti: "aiaiaia", chiot de bucurie, rasete zgomotoase.

Kiti cu mingea de fotbal alba cu hexagoane rosii in brate, doi prieteni.

"Cump si maae"

Pentru Felix tot ce este placut este "cump si maae", adica, scump si mare.
In seara asta la baie.
Eu, "de ce te tragi de putza?"
El, "e cumpa si maae si puteste".

Urma de ren

Credeți cumva că România, din perspectiva formei ei pe harta lumii, seamănă cu un pește? Se prea poate ca ăsta să fie răspunsul așteptat la lecția de geografie. Însă nu neapărat întotdeauna. Pentru că Horia crede că România seamănă cu urma unui ren. Și de-aia așa a și răspuns când a fost întrebat. Mi-a povestit despre asta când a sosit acasă, pentru că a crezut din spusele doamnei că a greșit ceva (!!!). Chiar a insistat să-mi deseneze urma de ren și să-mi explice de ce și prin ce neregularități harta României se aseamănă cu urma renului. Piciorele lui au câte 4 degete, două înspre față, adică nord pe hartă, al treilea spre exterior sau vest și al patrulea, subțire, spre interior sau est. L-am liniștit, nu, n-ai greșit nimic dragul meu, imaginația nu greșește, doar creează.

Consultanta ABA din Statele Unite

S-a incheiat prima vizita a consultantului ABA la Kiti. Impresiile sunt pozitive in cea mai mare parte. Evaluarea lui Kiti a fost exhaustiva, iar rezultatele au subliniat ariile in care deficitele sunt accentuate, medii sau minime. Inainte insa de aceasta evaluare consultantul ne-a invitat la un interviu destul de intens (aprox 2 ore) pe mine si pe sotul meu in care a dorit sa ne cunoasca, acest lucru insa a fost implicit, pentru ca discutia a fost construita pe intrebari legate de prezenta lui Kiti in programul unei zile obisnuite a familiei noastre si pe descrieri specifice a comportamentelor ei in diverse circumstante. Am fost "promptati" sa ne stabilim obiective clare, explicite pentru urmatorul an, sa zicem. Apoi am convenit asupra lectiilor pe care sa ne concentram atentia pentru urmatoarele 3 luni de terapie si viata de zi cu zi. Binenteles ca am clarificat si aspecte de tehnica aceasta fiind deseori sursa de dificultati in invatare. Ceea ce mi-a placut in mod deosebit a fost deschiderea mare pentru ideile noastre si argumentatia lui pentru orice schimbare gandita. Lucrurile pe care le facem cu Kiti se fac pentru ca urmarim un anumit scop si nu pentru ca trebuie sa ii umplem timpul. Acest lucru pare evident insa nu este intotdeauna pentru ca este dificil sa fii obiectiv cu tine insati. Si nu numai atat, uneori o mana de ajutor din partea unui om cu experienta bogata care astfel vede mai clar the big picture este binevenita si de dorit.

Consider ca este esential ca parintii sa inteleaga rolul acestor consultanti. Ei nu vin aici ca sa ne "vindece" copiii, ei vin ca sa ne ajute sa construim un program coerent, functional pentru o urmatoare perioada a copilului nostru, sa ne ajute sa identificam scopuri clare in dezvoltarea lui si sa incerce , iar experienta lor indelungata le permite sa vina cu idei interesante, sa rezolve probleme comportamentale ale copilului care ii fac viata dificila, lui in primul rand dar si celor din jur. Insist pe aceasta tema, asa cum am facut-o si in alte situatii, pentru ca si perceptia consultantului a fost ca parintii cu care a interactionat de-alungul vremii se agata de ei (cei cu competente in analiza comportamentala aplicata) disperati si isi propun, odata cu contractul pe care il incheie cu ei, obiectivul de a-si "trata" copilul, eventual in 2 ani. Ceea ce este categoric nerealist si care poate crea frustrari mari familiei si evident copilului din partea caruia se asteapta minuni. Din pacate, copiii nostri trebuie ajutati sa inteleaga pas cu pas viata inauntrul legilor ei esentiale de functionare, iar cand constati ca actiuni extrem de simple ca privitul intr-o directie indicata sau chiar gestul de a arata constituie teme pentru predat, intelegi ca, desi nu este imposibila o recuperare in sensul asa-zisei "normalitati", este mai degraba realist sa-ti propui tinte mai mici, pentru perioade scurte, decat "vindecarea" in 2-3 ani. Iar daca aceasta se produce in acest timp sau mai repede sau mai tarziu nu poate decat sa aduca mai multa bucurie.

Deaceea cred ca viata in familia unui copil cu dizabilitati ar fi mai buna daca copilul respectiv nu este considerat un copil cu probleme ci doar copilul sau alt copil al familiei. Viata familiei respective sa fie una linistita, obisnuita, fara autocompatimire sau autoinvinuire sau alte sentimente asemenea, si , mai ales, sa nu se transforme intr-0 cursa nebuna pentru recuperare, ceea ce evident nu inseamna opusul.

In familia noastra sunt trei copii: Horia, Kiti si Felix, in ordinea descrescatoare a varstelor lor. Iar aceasta ordine este aleasa acum aleatoriu, pentru ca in ce priveste interesul pentru dezvoltarea lor acesta este acelasi si se adapteaza in functie de nevoile fiecaruia.

vertij

Sta in patratelul ei doua-trei secunde. Se ridica, merge spre biblioteca fluturand mainile, ajunge in fata raftului, intinde mana spre o carte, o ia si o arunca dupa televizor. Se intoarce in patratel, pleaca din patratel, isi trage pantalonii peste genunchi, isi potriveste centura elastica ce-i inconjoara trunchiul si umerii pentru a-i corecta pozitia vicioasa a spatelui, se aseaza pe fotoliu cu o mana intr-un sold si una acoperindu-si urechea. Se ridica, pleaca la fereastra, isi lipeste buzele de geam, pleaca de-acolo fluturand mainile. Il vede pe Felix, il apuca cu o mana de cap incercand sa-l inscrie in traiectoria ei. Nu reuseste, nu insista, pleaca mai departe. Intalneste un scaun, se aseaza pe el, se ridica de pe el, se intoarce in patratel. Paraseste patratelul, ajunge la cutia de jucarii, alege una, o "ameteste" bine si o arunca in spatele calculatorului. Ridica o perna de pe jos, o potriveste pe cap ca pe o palarie gigantica, se aseaza in patratel. Sta in patratel cu perna pe cap, se ridica din patratel fara perna pe cap. Si pleaca.
O urmaresc in continuare insa nu mai vad ce face, stiu doar ca "roieste" in jurul meu. "iiiii" inainte, "iiiiii" inapoi, "iiiii" pe pat, pe scaun, fotoliu, "iiiii" la geam, pe masa, calculator si inapoi. cu obiecte, fara obiecte, cu fiinte, fara fiinte, cu tinta, fara tinta. interesata, conectata, cu simtul umorului (!!!). haotica, dezlanata, dar energetica, vesela. daca iau cadru cu cadru si le sortez as putea cred sa izolez ceva coerent. totusi sunt prea multe cadre pentru o bucata infima de timp. am ametit. imi scutur capul ca sa-mi revin. reusesc partial. ma ridic si o iau de maini. incep sa ma invart cu ea mimand un dans ca sa-mi treaca ameteala de tot. noi ne invartim iar lucrurile din jur se aseaza la locurile lor. un tur complet, inca unul, altul in sens opus, iar si iar. dansul o aduce pe pamant, ii calmeaza si oboseste picioarele.
vrea sa se aseze sa se odihneasca. in patratelul ei, binenteles. mai mult decat cateva secunde.

Primii pasi

Kiti a inceput al doilea an de gradinita. Dupa prima ora de terapie a zilei, de la 8 la 9, ne imbracam pentru prima zi de gradinita. Kiti e imbracata intr-o salopeta roz pal cu o ie inflorata pe dedesubt si ciorapi tot roz cu dungi orizontale din centimetru in centimetru (rozul nu e culoarea ei (adica a mea) preferata dar, ca in garderoba oricarei fetite, gasesti cel mai adesea si haine roz). In picioare are niste pantofi de toamna inchisi la culoare si pe deasupra un pardesiu impermeabil de domnisoara. Parul lung este strans la spate cuminte. Este atat de frumoasa, chiar daca merge ca Charlie Chaplin, adica cu varfurile picioarelor inspre exterior!

Are 7 ani dar este mai inalta decat fete de clasa a patra. Poate parea un dezavantaj pentru unii atata timp cat si-asa exista o mare diferenta intre ea si copiii de varsta ei, diferenta care devine si mai evidenta din cauza inaltimii. Pentru mine insa nu este. Un dezavantaj vreau sa zic, intrucat cu ce ar ajuta-o pe ea sa creada cei din jur ca e mai mica? Asa e ea. Inalta. Si tare scumpa!

Primul ei an de gradinita i-a dat aproape zi de zi sansa sa invete sa paseasca in lumea reala. Cu ajutorul celor ce au insotit-o, dupa 10 luni a reusit sa stea in picioare sustinuta. Pentru anul care acum incepe imi doresc sa reuseasca sa faca 2-3 pasi singurica. Oare e posibil?

Kiti duce doua buchete de flori pentru cele doua doamne educatoare. Le ofera cu ajutor. Luati-le repede de-aici, pentru ca odata despachetate de folia protectoare, Kiti se repede sa le jumuleasca. Doamnele se uita mirate. Nu va speriati, e tot Kiti, cea de anul trecut, cea cu a carei prezenta va obisnuiserati, va mai amintiti? Aha, da, o reprimesc ele fara resentimente.

E miezul zilei, aici se incheie prima zi de gradinita a anului pentru Kiti. O astept impreuna cu baietii in fata cladirii. Si, printre stropi, ii vad silueta draga indreptandu-se spre poarta in pas stingher, de Charlie Chaplin. Ma induioseaza.

Acum formatia pe care o conduc este completa si tot asa ma simt si eu cand ii vad pe toti trei in spate unul langa altul. Offf!

Au, ma doare!

Este dupa amiaza. Suntem in masina si il asteptam pe tati sa vina ca sa plecam la plimbare. Stam toti pe bancheta din spate in ordinea obisnuita si gandita: Horia si cu mine stam paznici langa usile din dreapta si stanga, Felix sta langa mine urmand sa urce in bratele mele cand pornim iar Kiti pe locul din mijloc. Kiti, desi prinsa in centura, o intinde la maximum ca sa ajunga sa se sprijine cu barbia pe unul din scaunele din fata. Intr-o astfel de pozitie bratele lungi ii atarna peste ambele scaune din fata ale masinii. Sta cam contorsionata insa e bucuroasa ca am iesit din casa. Cand mainile ei intalnesc o suprafata noua, degetele primesc impulsul de a bate usor tactul de 3-4 ori pe ea ca pentru a o testa. Ca o paranteza, deseori ma trezesc cu Kiti percutandu-mi obrazul, fruntea, gatul, piciorul etc. Ei, tot asa facea Kiti si cu capacul unei cutii pentru diverse aflata intre scaunele din fata. Cand...deodata Kiti icneste tare si scurt. Se retrage brusc spre spatarul banchetei din spate fluturand mainile. Oare ce-o fi deranjat-o? ma intreb. Nerabdarea o "doare" din nou. Intotdeauna am crezut ca manifestarile ei de neliniste si agitatie inseamna durere. Fizica sau nu neaparat. Dar, din cauza ca o doare plictiseala, o doare schimbarea rutinii, o doare oboseala etc, constat ca mi-e dificil sa interpretez o anumita manifestare ca durere fizica, iar daca totusi reusesc sa o fac, ca sa o si localizez pare imposibil.

Dar nu si de data asta. Pentru ca, luand-o de mana ca sa o linistesc, mana mea se umple de sange. N-am timp sa caut sa aflu ce s-a intamplat. Scot repede 3 servetele din usa si ii infasor mana. Sangerarea se opreste o secunda timp in care vad de unde vine. Varful degetului mijlociu de la mana stanga a intrat in cutia pe care o cerceta care, inchizandu-se accidental, aproape ca l-a perforat.

E seara. Suntem acasa. Aceiasi. Chiar si Kiti e neschimbata in afara de plasturele de pe deget. Cu care s-a obisnuit repede. Sau poate ca o doare sa il dea jos cum ar face daca i-as lipi un plasture pe un deget indemn.

Ii arat degetul si ii spun: te doare! Pare cinic, dar cat de bine ar fi ca Kiti sa invete sa spuna , pentru inceput macar, ca o doare ceva? Si cum se poate explica unui copil pentru care cuvintele nu inseamna mai nimic "durere"?

Explicatie

Astazi o prietena de-a lui Kiti (da, Kiti are cel putin o prietena) mi-a dat o idee buna. Voi crea un mic document cat mai vesel si scurt in care voi incerca sa fac o descriere a motivelor comportamentului, sa-i zic, bizar al lui Kiti. Il voi multiplica si voi avea mereu in rucsac un teanc gata de dat cui voi crede eu ca ar fi cazul. Si poate atunci, cand Kiti va fi din nou in leaganul tip "lighean" din parc, unde este bucuroasa si linistita si unde cred ca are sansa sa constientizeze si sa isi simta tot corpul si unde atentia ii creste, iar cand o alta mama ma va ruga sa o dau jos pe Kiti din leaganul de 4 persoane ca sa se legene si baiatul ei caruia nu-i place compania fetei mele cele blande si eu o voi da jos din nou pe Kiti ca sa nu il supar inutil pe baiatul ei fara vina dealtfel, sa pot sa scot din rucsacul meu micul si inofensivul document din care mama cea intoleranta sa afle de existenta unor copii despre care nu ar vrea sa stie dar care exista si care vor sa se legene si ei cateodata intr-un leagan dintr-un parc sau sa alerge pe aleile lui alaturi de alti copii.

Ordinea mea

Kiti era nelinistita. Intr-un colt al bucatariei, pe jos, a gasit un recipient cu apa. Si-a luat o cana rosie si si-a potolit setea. Nelinistea persista. Apoi, pentru ca apa se gasea si in alte recipiente din acea incapere, a (re)stabilit o alta ordine. Iat-o:



Si s-a linistit.

asa intrebare-asa raspuns

In caietul lui Horia cu teme pentru vacanta:

1) scrieti trei lucruri care va reprezinta.

"seriozitatea, frumusetea si frica de metamorfi".

Asa ca daca intalniti pe strada un baietel serios, frumos si infricosat de metamorfi sa stiti ca acela e Horica!

2)scrieti propozitii de trei cuvinte care sa inceapa cu aceeasi litera.

"Valentin, vezi vaca?

Costin cara comoara."

3)alcatuieste propozitie cu cuvantul mostenire.

"Eu inca n-am nici o mostenire."