Este dupa amiaza. Suntem in masina si il asteptam pe tati sa vina ca sa plecam la plimbare. Stam toti pe bancheta din spate in ordinea obisnuita si gandita: Horia si cu mine stam paznici langa usile din dreapta si stanga, Felix sta langa mine urmand sa urce in bratele mele cand pornim iar Kiti pe locul din mijloc. Kiti, desi prinsa in centura, o intinde la maximum ca sa ajunga sa se sprijine cu barbia pe unul din scaunele din fata. Intr-o astfel de pozitie bratele lungi ii atarna peste ambele scaune din fata ale masinii. Sta cam contorsionata insa e bucuroasa ca am iesit din casa. Cand mainile ei intalnesc o suprafata noua, degetele primesc impulsul de a bate usor tactul de 3-4 ori pe ea ca pentru a o testa. Ca o paranteza, deseori ma trezesc cu Kiti percutandu-mi obrazul, fruntea, gatul, piciorul etc. Ei, tot asa facea Kiti si cu capacul unei cutii pentru diverse aflata intre scaunele din fata. Cand...deodata Kiti icneste tare si scurt. Se retrage brusc spre spatarul banchetei din spate fluturand mainile. Oare ce-o fi deranjat-o? ma intreb. Nerabdarea o "doare" din nou. Intotdeauna am crezut ca manifestarile ei de neliniste si agitatie inseamna durere. Fizica sau nu neaparat. Dar, din cauza ca o doare plictiseala, o doare schimbarea rutinii, o doare oboseala etc, constat ca mi-e dificil sa interpretez o anumita manifestare ca durere fizica, iar daca totusi reusesc sa o fac, ca sa o si localizez pare imposibil.
Dar nu si de data asta. Pentru ca, luand-o de mana ca sa o linistesc, mana mea se umple de sange. N-am timp sa caut sa aflu ce s-a intamplat. Scot repede 3 servetele din usa si ii infasor mana. Sangerarea se opreste o secunda timp in care vad de unde vine. Varful degetului mijlociu de la mana stanga a intrat in cutia pe care o cerceta care, inchizandu-se accidental, aproape ca l-a perforat.
E seara. Suntem acasa. Aceiasi. Chiar si Kiti e neschimbata in afara de plasturele de pe deget. Cu care s-a obisnuit repede. Sau poate ca o doare sa il dea jos cum ar face daca i-as lipi un plasture pe un deget indemn.
Ii arat degetul si ii spun: te doare! Pare cinic, dar cat de bine ar fi ca Kiti sa invete sa spuna , pentru inceput macar, ca o doare ceva? Si cum se poate explica unui copil pentru care cuvintele nu inseamna mai nimic "durere"?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu