luni, 4 mai 2015

Între timp

O alint, ești o broscuță, ea zâmbește, ochii mijiți îi fac zâmbetul zâmbet și nu susțin alintătura mea, dar nu contează, de ce-ar face-o, o întreb, ești o broscuță?, ea îmi răspunde că da, eu mă prefac că sunt surprinsă, dar nu faci oac, oac, însă Kiti mă uimește cu ale ei, oaca, oaca, ce sună mai degrabă ca whka, whka sau ceva așa, de râdem două zile la rând de dulcea ei strădanie. Râdem când nu ne înfurie cu insistentele ei chemări, trece de un sfârșit prelung de săptămână frământat, nu o mai încape pielea de ezitare, constanța o arde, inconstanța o enervează, nimic nu-i e pe plac, își tot cere stângaci liniștea promisă, măcar atât, zice ea în fulgerătoarele secunde de staționare, cărora abil și antrenat știu să le savurez neclintirea. Între timp, iarba crește.

În toată isteria vaccinării, cele mai supărătoare îmi apar vehemența argumentațiilor și foarte întâlnita eroare de logică de tipul generalizării pe baza experienței proprii. Nici astea nu trec cu doua palme. În plus, însăși experiența proprie este adesea incorect judecată de cel ce o are și o împărtășește în scopul de a demonstra (in)eficiența și (ne)nocivitatea vaccinurilor, întrucât acesta leagă o prezentă și particulară stare de fapt, bună sau rea, de vaccinuri, ignorând, de obicei fără bună știință, o seamă de factori ce ne influențează și ne determină prefacerile. Între timp, prejudecățile se întăresc.






Niciun comentariu: