luni, 3 noiembrie 2014

Presentimente

Când m-au sunat de la școală vineri, să îmi spună că Felix nu se simte bine și că este ușor călduț, mi-am spus, cinic, că s-a potrivit bine cu indispoziția vădită pe care serbarea promisă de Halloween i-a produs-o, încât a tot insistat de câteva zile să-l iau mai repede acasă în ziua respectivă. Uite că l-am luat, când am ajuns la școală, el era cu copiii în curtea școlii, îmbujorat de frig și subfebrilitate, iar abia când i-am zărit chipul luminându-se de bucuria revederii neașteptate i-am înțeles cu adevărat dorința. Am revenit în școală să anunțăm că plecăm, în cale ne-a ieșit doamna directoare care l-a încurajat pe Felix, promițându-i o serbare de Halloween chiar mai frumoasă în anul care vine. Norocul meu a fost că Felix într-adevăr nu se simțea bine, ceea ce nu i-a permis să îi 'explice' doamnei directoare cu patos, fiindcă așa se exprimă el, cât de mult 'regreta' că este nevoit să plece acasă înainte de vreme. Ha.
 
Horica a venit supărat acasă după un test la matematică, mi-a explicat el ce mi-a explicat prin telefon, însă citeam ceva și n-am fost prea atentă; tonul sau exprima multă dezamăgire, însă faptul că s-a învoit să discutăm acasă subiectele, mi-a întărit subtila impresie că noul an școlar marchează o treaptă importantă de maturizare în creșterea sa. Zis și făcut, acasă mi-a scris subiectele, pe care le-am discutat pe îndelete. În urma discuției am înțeles că dezastrul intuit de băiat nu este chiar un dezastru, (oricum Horica, de mic, s-a evaluat cel mult corect, niciodată în plus), ceea ce, recunosc, a fost îmbucurător. Ca urmare, duminică după-amiază am lucrat împreună mai mult decât obișnuit, pare tot mai lămurit și mai confortabil cu matematica asta, ce îi dă atâtea emoții contradictorii, of.
 
Kiti a pornit și ea veselă alături de familia ei la votare, m-a provocat cu gura până la urechi la 'Antante' tot drumul, pe care eu l-am parcurs cu o greață intensă, ca somatizarea lui Felix de vineri, întrucât rezultatul așteptat cu teamă a părut să îmi justifice senzația neplăcută de mai devreme în zi. Mă leg totuși de expresia autentică de veselie de pe chipul fetei noastre ca să îmi țin pe mai departe speranța bună, acum nu la fel de bună ca înaintea primului tur, de bine în cele din urmă și pentru țara în care creștem.

Un comentariu:

Anonim spunea...

daca ies mai multi la vot caci altfel nu cred ca va cistiga. cine am dori noi. si mai de dimineata frate, dar asta cred ca nu are curaj sa le spuna unul din cei doi(cel putin unul sigur nu, al doilea cred ca da). deci mai multi si mai devreme. speram... (doina)