Teme preferate și neprefarate

Temele de casă vin ca niște pedepse pentru Felix. Ele sunt nesuferite, oricât de ușoare, neconsumatoare de timp și chiar interesante ar fi, numai pentru că sunt impuse. Față de temele suplimentare are însă alt sentiment, dar acestea sunt 'protejate' de voința copilului, dar și de posibila recompensă cu care vin. Nu-mi fac mari griji, asta pentru că mi-am făcut temele obligatorii când eram mică, așadar sunt antrenată să rezist senină presiunilor exterioare. Ha, glumesc, desigur, când mă laud că nu-mi pasă, în același timp însă nu glumesc, când spun că nu-mi pasă prea tare.

Mă întreabă la câte un exercițiu, de exemplu la unul în care să asociezi recipiente cu instrumente de măsură, ceva de genul linguriță pentru ceașcă, pahar pentru sticlă, cam așa, adică invers, iar eu recunosc că mă depășește, de aceea îl trimit mai departe, ierarhic în jos, du-te la Horica, lui îi plac foarte mult exercițiile de clasa întâi, nu-i așa, Horica, apoi îmi văd în continuare de treabă. Cum Felix pornește să unească cu pix negru imaginile potrivite, iar Horia decide că nu între toate cele alese de Felix există potrivire, schimbă culoarea în roșu și încearcă alte variante, până se împotmolește. Revine nemulțumit la mine, eu cer pixul verde, pe care abia-abia mi-l dă, este pixul pentru școală, a treia încercare ar trebui să fie cea mai bună, dar nu este, nici eu nu găsesc multe sensuri, adică, mai bine, consensuri, declar că nu este un exercițiu inspirat și îi propun băiatului să îl lase în aer, fiindcă oricum rămâne în aer, dar rămâne, întrucât este susținut bine de trei culori de linii, mai drepte, mai strâmbe. Felix încetează să mai pară supărat, fiindcă observă că are de unit între ele unsprezece imagini, adică să împartă un număr impar la doi, în condițiile în care copiilor nu le plac jumătățile de măsură, așadar conchide, e un exercițiu cam stupid și trece mai departe.

Horia scrie și el două compuneri, pe care vrea să ni le citească, sunt foarte inspirate și sincere, ca de cele mai multe ori, apoi ne amuzăm către finalul lecturii celei de-a doua de o formulare greșită, care, în contextul descrierii sale plastice, ne aduce în fața ochilor o piață de vechituri, în care un rechin-taur îi vinde lui Horica doi dintre dinții săi, ha, ha, zice atunci Felix, dar ha, ha, ha, s-o vezi pe Kiti ce amuzată se lasă.

Și, cum adesea face, după atâta bucurie, Kiti se simte îndreptățită să aștepte, ba să ceară un premiu pentru voioșia ei, deci îl cere în semnele ei binecunoscute, eu-vreau-biscuite, și eu aș vrea, dar mă abțin, îi zic verde-n față, numai că ei mult îi pasă de franchețea mea, când ea o are pe-a ei, mereu sinceră, foarte rar atentă la regula simplă de igiena alimentației, nu mânca până simți că crapi, însă când îi văd rotunjimile tot mai pline de copilă în pragul adolescenței, devin chiar mai hotărâtă în a o refuza și încerc să îi fur atenția dinspre biscuiți, de aceea improvizez niște hohote de râs, ah, a cumpărat dinți de la un rechin-taur, ha, ha, ha, dar, cum bine se vede, nu e râsul meu, motiv pentru care îl fac de râs, pe râsul meu, accentuandu-i și îngroșându-i hohotele, este râs de vrăjitoare acum, râs care ajută la menținerea bunei dispoziții a fetei, însă îl sperie pe Felix, care își ascunde fața în palme și mă roagă să încetez. Încetez, desigur, nu înainte de a mai hăhăi o dată, apoi trecem cu toții în modul prestabilit de funcționare, înapoi la teme, înapoi la casnicele noastre de toate sâmbetele, până când primesc un apel telefonic, pe care îl iau de urgență, fiindcă aud niște clicuri nedorite pe tastatura de alarmă a casei și presimt că nu-i a bună. Aflăm că vin salvatorii către noi în mare grabă și deducem că acele clicuri de mai înainte au fost mâna lui Kiti, adică degețelul ei arătător, cu care, grijulie și selectivă, totodată de ciudă și supărare pentru biscuitele refuzat, a declanșat alarma falsă de incendiu. Încerc să înțeleg cât de uriașă și vie îi este dorința, fiindcă nu am dubii că acțiunea și reacțiunea de mai sus respectă principiul universal al cauzalității, chemarea pompierilor pentru un biscuite, totodată nu pot să nu mă las sedusă de   curajoasa și convingătoarea ei conexiune, zece dinți pentru un dinte ar putea fi legea fetei de supraviețuire, numai să nu îndrăznești să...