miercuri, 16 aprilie 2014

Ropote

Mi-aș schimba imaginea principală a blogului, dar nu găsesc soluția care să mă mulțumească. Îmi plac schimbările, dar nu mă încântă schimbarea doar de dragul schimbării. Mai caut.

Constat cu bucurie că îmi este mult mai ușor astăzi să adun copiii împreună într-o singură fotografie, decât îmi era alaltăieri. Desigur, asta are legătură directă cu disponibilitatea lui Kiti și nu este vorba de a o nimeri în stare de a poza, ci cu faptul că a învățat să pozeze doar pentru a poza. Bine, bine, încă nu râde la comandă, însă era digitală este imună la risipa de instantanee.

Nu mă împovărează deloc ploaia asta de aprilie, fiindca...este aprilie, iar în aprilie mă aștept să mai plouă. Ploaia îmi dă un sentiment bun, de curățire pe dinăuntru, mai ales când îmi privesc din căldura bună a casei noastre grădina palpitând de viață. Aproape că percep mărirea căpșunilor.

Azinoapte. Număr niște pași mici, ritmati, ce calcă nestingheriți pervazul balconului din dormitor. Aș miza pe un șir indian de șoricei, fiindcă la ei mă gândesc imediat, însă după draperia groasă zăresc niște coțofene executând un dans fără înțeles pe balustrada balconului. Păsările astea sunt ca adolescenții, ferite de riscul de a simți vreun regret, fiindcă dansează.

Sosiți acasă, în stânga noastră, pe câmpul întins stau tolăniți trei câini superbi. Băieții le recunosc imediat pe Xoxoatl și pe Pericle, cățelele noastre, apoi pe Negrișor, un Rotweiler adoptat de câteva zile de prietenoasele noastre animale. Sunt toți trei mari și impunători, ca trei lei, paralei.

Băieții noștri sunt niște băieți de nădejde. Ieri, Horica, astăzi, Felix. Veritabile suporturi pentru iubitoarea lor surioară, responsabili, atenți, îngăduitori cu ea. Mi-este imposibil să cred că suma tuturor întâmplărilor care îi încearcă în felul ăsta nu înseamnă un număr magic. Nu sunt deloc mistică atunci când socotesc așa, în definitiv sunt o bună socotitoare de numere.

În altă ordine de idei, toți trei în mașină, singuri pentru jumătate de oră. Adevărate răzmerițe, gardianul mă anunță că s-a mișcat singură mașina. Îl asigur că minunile există. Noroc cu răpăielile ploii, care acoperă larma țipetelor dinăuntru și geamurile laterale. Dacă omul ar fi văzut copiii din interior, s-ar fi spulberat ideea miracolului.



4 comentarii:

Anonim spunea...

Cu sfintenie astept postarile tale, mama si eu de 3 copii- 2 leoaice si un scorpion (superbi cred eu, cum altfel!)
Sunt grozavi si frumosi, frumosi crscuti copiii tai si sunt convinsa ca numai bucurii o sa va aduca. (Doina)

Sabina Ulubeanu spunea...

tare sunt frumosi! Si m-ai speriat cu soriceii, bine ca doar niste babe cotofene fara rusine:)

MihaelaMaria spunea...

Multumesc, Doina, bine ai revenit! Va doresc Paste fericit tuturor, tie, celor trei copii superbi si restului familiei tale!

MihaelaMaria spunea...

Sabina, multumesc, imagineaza-ti ce-mi fac mie soriceii, daca numai si imaginea lor imi da durere de cap :). In rest, profit de ocazie sa iti mai zic o data, ce frumos ai pus tu azi ideea in cuvinte <3