Trebuie să urc în dormitor. Păsările de noapte bat cu cântul lor miezul nopții, este semnalul critic pentru somn. Cum să fac, mă întreb în fața treptei celei mai de jos a scării noastre scârțâitoare, lăsată încă de la instalare intenționat așa, gândindu-ne preventiv că n-ar fi o idee rea să fim avertizați de mișcarea din casă. Hotărăsc să îmi las papucii de casă deoparte și să calc treptele către extremitățile lor, în punctele corespunzătoare îmbinărilor cu scheletul metalic care le susține, unde balansul la presiunea pașilor este cel mai mic. Într-adevăr călcătura mea este urmată de un ecou atenuat, ajung la etaj fără să tulbur vreun somn. Apăs tastatura telefonului, pe care îl țin la mine, ca să o caut pe Kiti prin camera ei, cum fac seară de seară și s-o învelesc. Nu pare a fi în patul ei, nici canapeaua nu ține nimic pe ea, iar în mijlocul camerei este un morman de obiecte aruncate, de fapt aranjate intenționat într-un anume fel de Kiti, morman pe care îl mișc puțin cu mâna, ca nu cumva să se afle și fata în el. Nu este nici acolo, ar mai putea fi sub fereastră, fiindcă uneori se cuibărește ca o pisică sub calorifer. Dar Kiti nu este nici sub calorifer, iar Julia nu mai sforăie ca să-mi ușureze orientarea. Totuși nu aprind lumina, n-aș vrea să o trezesc pe Kiti din cel mai dulce somn, oriunde s-ar afla ea. Dau și ușa deoparte, deși îmi imaginez că în acest loc strâmt n-ar fi și nici nu este, de aceea ies din camera ei. În holul întunecat, mare, cu ecou, răsună o respirație prelungă, ce oglindește un somn liniștit, profund. Întorc capul către stânga și în lumina seacă a ecranului telefonului o văd, mică, făcută ghemotoc, ocupând complet colțul izolat dintre două uși, dormitorul lui Felix și debara. Mă apropii, o ating pe spate și o strig ușor. Kiti deschide ochii și sare în picioare, dezechilibrându-se ușor. O sprijin și o conduc în patul ei, unde imediat ce o învelesc adoarme înapoi, doar-doar o prinde ceva din visul care încă se derulează.
Noaptea trece uimitor de liniștită pentru toți, niciun copil nu se trezește însetat sau gata de joacă, niciun adult nu are insomnii sau gânduri tulburătoare, chiar și Broschi picoteste pe insula din mijlocul acvariului, într-un rar, dar sănătos unison de stări. Intru la băieți să le dau trezirea, apoi la Kiti, ce doarme în aceeași poziție în care am lăsat-o la miezul nopții. Mă aude și sare singură din pat, e adorabilă cu obrăjorii ei moi, calzi și vârful nasului cu un disc roșu imprimat de la contactul cu patul. O invit ca de obicei la baie, dar ea face stânga, în loc de dreapta, unde se găsește încăperea băii. Întorc privirea după ea și o observ în colțul în care am găsit-o azi noapte pe Kiti, chinuită pe podea, pe Julia, păpușa fetei. Mă străbate rapid un sentiment de milă pentru păpușă, totodată țin mai prelung în mine gustul bun al încântării de a o vedea pe Kiti legându-și logic clipele și trăirile. O ridică pe Julia de o codiță împletită și o lipește de piept, iar împreună ne reluăm firul dimineții. Cineva spunea că dragostea durează trei ani, în cazul lui Kiti, dragostea pentru o păpușă n-a ținut niciodată mai mult de trei zile. Dacă și mâine o trage de-o codiță împletită, schimbăm paradigma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu