miercuri, 16 aprilie 2014

Dragă Lia,

Când m-ai întrebat dacă lui Kiti îi plac păpușile de pluș și care este animalul ei preferat, am avut o strângere de inimă, cum să răspund unei intenții de a dărui cu drag cu un 'nu știu' sec, ba dureros, fiindcă din toată țesătura asta complicată a minții fetiței, deslușirea schițelor preferințelor ei pare cea mai dificilă treabă și chiar este, întrucât din acele puncte fericirea devine posibilă. Dar întrebări precum întrebarea ta îmi pun mereu, îmi pun și-n somn, chiar astă noapte am stat cu Kiti, ca fetele, la taclale, cu câte o Coca-Cola în față, da, chiar Coca-Cola, de când o știu mai excentrică în zâmbet și în încruntare, adică de mult, de mult, iar tot cam de atunci îmi înțeleg impulsul lui 'nu știu', pe care mi-l îngădui din oboseală, alinare, însă totodată ca trigger pentru încă o tură de căutare. Așadar ți-am răspuns corect zic, că nu pot să spun cu siguranță dacă fetei îi plac sau nu păpușile, însă că se poate atașa de câte o jucărie, așa bizar cum știe ea atașamentul, că printr-o conspirație a împrejurărilor întâmplătoare desenul pisicilor îi este mai familiar decât al altor animale și, cel mai important cred, că nu vom ști niciodată de unde înflorește iubirea, fiindcă aceasta este un rod sfânt al tainicelor noastre suflete. Iar astăzi, tu, Lia, din inima ta caldă și bună și din mâinile tale iscusite, ai deschis o nouă ușă unei posibile îndrăgostiri, pentru care îți mulțumesc! Bineînțeles că le-am povestit copiilor, după ce noi am vorbit, despre păpușa de pluș ce va veni de la tine, înțelegi tu, oare, Kiti, bineînțeles că Felix a știut că nu-l vei uita tocmai pe el, sigur-sigur primesc și eu un animăluț, a zis, iar aseară, când și-a văzut oița ce-i zâmbește de pe un norișor, și-a  împrăștiat drăgălașenia peste noi, o iubesc pe oița mea, iar noi ne-am îmbrăcat din cap până-n picioare de gingășia lui. Îți mulțumim cu prietenia noastră pentru dar și îți trimitem niște fotografii ale primei și a celei de-a două întâlniri. Bucurie!












Niciun comentariu: