marți, 29 aprilie 2014

Așezate

Ajung devreme acasă, sunt doar cu Felix. Mă grăbesc, deoarece îmi doresc să plantez zmeura ce stă de ieri înghesuită într-o pungă de plastic, apoi să gătesc ceva. Port pantofiori decupați și fustă evazată, dar asta nu mă împiedică să-i dau zor cu treaba. Pământul moale, însă, o face. Renunț la pantofiori, încalț cizmele de cauciuc. N-am spațiu suficient pentru zmeura primită, de aceea dezbrac lângă gard o suprafață dreptunghiulară de pământ de cojocelul de iarbă proaspăt tunsă. Mulțumesc în gând ploii generoase pentru ușurința cu care construiesc gropițe pentru rădăcinile bine crescute ale plantelor. Mă aflu în zona cea mai vântoasă a grădinii noastre, iarăși uit să-mi prind părul bine într-o bentiță. Firele de păr rebele îmi gâdilă enervant fața în ritmul vântului, iar eu îmi privesc resemnată mănușile pline de noroi. Termin de pus zmeura în pământ, Doamne, ajută, ne și văd în fața tartei cu zmeură proaspătă, culeasă din grădină. Mă ridic în picioare, să-mi admir opera și observ o floare mare, albă, aromată, abia deschisă la capătul unui căpșun. Prima floare. Ce interesantă este, îmi apare ca o căpșună tăiată în patru și aproape că îi simt parfumul delicios.

Când sosesc ceilalți acasă, masa este gata, iar eu port tot fusta evazată și papuci de casă. În casă miroase frumos de la rufele uscate pe terasă, în bătaia vântului. Nu cred că mai simte cineva, în afară de mine, și un discret iz de fructe de pădure.

Kiti vine extrem de nervoasă acasă, trântește uși ca o vijelie și rupe brutal liniștea idilică a vieții la țară. O las să își alerge supărarea prin casă, sus, jos, în stânga, în dreapta, iar alergătura asta dezlânată îi amețește tristețea. Își recompune chip angelic și o strânge pe păpușa Julia în brațe. Nu vrea să stea la ea în cameră, așa cum face seara, înainte de culcare. Felix doarme deja, visând poate la băiatul curajos și câinele său din Căpitan la 15 ani. Kiti ne testează răbdarea, coborând cu încetinitorul treaptă cu treaptă. O trimitem înapoi pe rând. Nu vrea să rămână în dormitorul ei. Nici Julia nu vrea. Începe să scoată cărți din biblioteca de pe hol. Nu vreau să înceapă să le rupă, de aceea le propun lui Horica și lui Cătă să urcăm și să mutăm cărțile în altă cameră, dându-le din mână în mână. Într-o mică armată de trei, urcăm hotărâți treptele. Kiti se sperie de noi și fuge în patul ei, unde se întinde și închide ochii, de parcă asta ar fi făcut de jumătate de oră. Cărțile sunt toate la locurile lor, așa că renunțăm să le mai mutăm. Kiti rămâne și ea în pat, renunță să ne mai provoace. Julia sforaie.




4 comentarii:

Mami pentru doi spunea...

Frumoasa imaginea pe care ai creat-o, aproape am simtit mirosul rufelor tale :) Ce ne-ar mai placea si noua o gradina, cat de mica :)

MihaelaMaria spunea...

multumesc, Mami pentru doi, apropo, sa-ti traiasca iubiti si sanatosi, lenjeria de pat, mare, incapatoare pentru mirosul prospetmii, nu a detergentului, ne tine astfel tonusul ridicat, de-asta profit tot timpul de vremea frumoasa ca sa le usuc afara. Va doresc sa va faceti si voi o gradina in curand, noi suntem recunoscatori pt ca o avem!

Laura spunea...

Postarea incepe idilic, cu iz de zmeura si capsuni, dar se termina fantastic politisto-aventuros: abia astepti capitolul urmator. Auzi: Julia sforaie...:)

MihaelaMaria spunea...

hahaha, nu, n-ai inteles, Julia se facea si ea ca doarme, ca sa o apere pe prietena ei, Kiti, si sforaia ca sa fie mai convingatoare :). pe de alta parte, ai dreptate, incepe in gradina frageda ca zmeura, dar se termina cu un mic thriller cu happy end, insa asta nu tine de vointa scriitorului, caci el nu este decat un biet documentarist al zilelor. m-ai amuzat :)