miercuri, 5 martie 2014

Plicul

Din ghiozdanul ei știrb aud mici gângureli nedeslușite. Îl ridic, îl întorc pe toate părțile, observ niște zimți cariați ai fermoarului atingându-se în ritm lent unii de alții. Aha, arunc ghiozdanul cu cruzimea pe care obișnuința o determină, acesta cade la piciorul mesei, unde rămâne îndoit de mijloc ca un bețiv trântit la pământ și sprijinit cu jumătate din corp de perete. Dau să îmi văd de treabă, însă imaginea decrepită a ghiozdanului îmi stârnește milă. Îmi reamintesc să îl pensionez în demnitate, asta înseamnă să îi cumpăr fetei alt ghiozdan cât mai curând, dar nu îmi e suficient acest gând, de aceea mă aplec și îl ridic. Îi desfac cu greu fermoarul din a cărui închidere nu mai înțeleg nimic și îi cercetez interiorul mânată de o subită și neobișnuită curiozitate. Fâș-fâș, ceva foșnește printre hainele de schimb ale fetei, pe care le dau la o parte. Găsesc un plic alb, îndoit, pe care scrie 1 Martie. Îl deschid, după ce las ghiozdanul ușor pe un taburet, și, surpriză, înăuntru o văd pe Kiti. Ea ține între degete o bucată de etamină, din care croiește un pătrățel cu o foarfecă și o mână ajutătoare necunoscută deasupra mâinii ei drepte. Când termină de conturat pătratul, lasă foarfeca din mână, mâna ajutătoare dispare, ridică în fața ochilor materialul și îl privește fascinată câteva secunde. Apoi îl lasă pe masă și, privind către orizont, face niște gesturi misterioase, o înșiruire coerentă de semne, de parcă ar fi jucătorul de baseball care trimite coechipierilor codul secret (mersi, Cătă, pentru comparație). Are o mimică serioasă, implicată, cu toate astea dă să iasă din plic, însă mâna ajutătoare o împinge înapoi. Își reia foarfeca, primește o altă bucată de material, din care decupează o floare roșie. Mână îi aduce un ac de care atârnă ață de cusut și o mărgeluță, pe care, tot cu ajutorul mâinii, o coase de cele două figuri decupate, fixându-le. Leagă șnurul alb-roșu într-o parte, îl aruncă nerăbdătoare pe masă și fuge din plic. N-o mai văd, o caut prin toate unghiurile plicului. Acesta mai conține doar un mărțișor lucrat frumos, plăcut la atingere. Kiti apare în bucătărie, eu îi arăt mărțișorul, zâmbind. Nu apuc să o întreb dacă ea l-a făcut, realizez din gestul ei original că nici nu contează acest detaliu, fiindcă o văd strângându-și buzele în formă de inimioară și îndreptându-le către fruntea mea. Râdem puțin, apoi îi promit un ghiozdan nou cât de curând, iar ea iese din bucatarie.

2 comentarii:

Alexandra spunea...

La multi ani, mami! si pentru pisicuta ta.

MihaelaMaria spunea...

La multi ani si tie! Multumim, maine serbam cu un bal :)