joi, 6 martie 2014

Pace și soare

Deși este martie, plouă rece și nu-mi place, mă simt generoasă și indulgentă față de capriciile vremii, ca profesorul iubitor față de elevul său neștiutor. Neștiința copilului, precum ploaia rece a sfârșitului iernii, este firească și nu trebuie să se acordeze cu vârsta biologică a copilului și, respectiv, cu fila din calendar.  
Pe de altă parte, nu orice dezacord este acceptabil, fie el și numai de-o clipă, ca atare cerem acorduri armonice de chitară de la Horica, ce ne face hatârul, mai bine spus iși face propriul hatâr, și cântă tot mai imaginativ din al său instrument-bijuterie, astfel încât plutesc în pași de dans, îmbrățișată de Kiti și Felix. Pe lângă motivele spirituale de întâmplare a dansului nostru, bucuria vine și din motive concrete, cum este prezența liniștită a fetei în fața comisiei de evaluare anuală, ce-i drept, încurajată printr-un mic artificiu necesar, anume, un inofensiv, dar râvnit pachețel de sticksuri. Recompense, premii, aceste atât de moderne cauze de controverse ale disciplinei pedagogie, ce ne-am face fără ele? În legătură cu asta, un mic gând: deși pare contraintuitiv să iau drept etalon în evaluarea nevoilor copiilor mei pe cele ale copilului cu autism, predominanța și intensitatea trăirilor interioare ale celui din urmă, accentuate de greutatea cu care se învoiește să respecte legile sociale, așadar cele venite din exterior, îmi spun despre esențele ființării, despre limitările pe care mediul ni le pune pentru a fi autentici și întregi. Ca nouă, părinților și educatorilor, copiilor le sunt trebuincioase pentru echilibrul vieții și imbolduri exterioare. Deocamdată afară plouă și, deși nu-mi place, mă simt generoasă și indulgentă. Pace si recompense pentru răbdare, un soare, să zic!

Niciun comentariu: