marți, 25 martie 2014

Nevoi practice și spirituale

Primesc o scurtă recenzie negativă pentru cartea pe care am scris-o, dar nu mă supără, dimpotrivă, mă face să zâmbesc. Înțeleg că receptorul mesajului meu pornește a-mi citi textul cu așteptări, ce se dovedesc la sfârșitul cărții neîmplinite, de unde dezamăgirea. Îmi pare rău, fiindcă îi înțeleg prea bine cititorului, pe care îl intuiesc conectat emoțional cu o persoană cu autism, nevoia de a găsi soluții practice din lecturarea cărții mele.
 
În altă ordine de idei, găsesc întristătoare dominația moralei utilitare a vremurilor prezente, pe care o resimt usturător, deși, din fericire, indirect, în raportarea la lume a copiilor noștri, dar nu numai a lor. Pe de altă parte, remarc cu indulgență că această alergătură nebună după foloase imediate substituie eficient căutarea naturală de sensuri ale existenței, așadar asigură o cvasipermanență a stării de mulțumire sufletească, fie ea și contrafăcută, deși această cauzalitate apare ca fiind paradoxală și lipsită de principialitate. Din această perspectivă, necesitatea de spiritualizare a vieților noastre este pe deplin justificată.

Un comentariu:

Sabina Ulubeanu spunea...

cultura self help...ce sa facem...
te pup!