vineri, 28 martie 2014

Franchețea este sănătoasă și scade deprimarea (cum o face și bluesul, după părerea lui Vonnegut)********

Citesc în Dilema veche articolul ăsta, cu următorul  final: "Închei, revenind la întrebarea din titlul articolului şi adresîndu-mă vouă, aceşti părinţi moderni atît de mîndri de copiii voştri speciali. V-aţi gîndit vreodată că ar fi posibil ca, din întîmplare, copilul vostru să nu fie cel mai bun? Să fie un copil oarecare? Fără mari ambiţii, fără talente deosebite? Şi dacă ar fi aşa şi aţi accepta acest „ghinion“ genetic (ceea ce mă îndoiesc), aţi schimba ceva în educaţia lui?" O întrebare francă, pe care ar fi bine să ne-o punem cu toții din când în când.


 A împărți. A oferi o bucată autentică din tine prietenilor tăi, într-un acord tacit cu ei. Egoismul sau inabilitatea de a împărți bucăți din tine. Să devii darnic presupune să înveți să te privești cu un ochi critic, să îți pese un strop mai puțin de tine însuți, fără să renunți la a te respecta. Deoarece suntem oameni și avem conștiință, suntem capabili să ne judecăm și să ne apreciem comparativ, așadar suntem în măsură să ne plasăm intuitiv, dar și rațional, deasupra unei mase de oameni suficient de mare încât să ne confere sentimentul aparte de unicitate, ce, în definitiv, are baze biologice certe, însă care ne poate plasa într-o lumină iluzorie, lipsită de autenticitate, egoistă. Să nu îți vezi lungul nasului nu îmi spune numai despre aroganța ta, îmi spune și despre lipsa ta de simpatie față de adevărata ta personalitate. Să ne privim cu sinceritate în ochi și să ne acceptăm imperfecțiunile necesare. Să înțelegem că unicitatea ce ne este magic alocată nu este vehiculul îngâmfării noastre potențiale, ci este tocmai expresia minunată a capacității umane de empatizare. Să împart cu tine, prietenul meu diferit, bucată autentică din mine, iată o premisă a bunăstării. 
Am scris asta mai de mult, într-o clipă de tristețe cauzată de lipsa de generozitate. Invidia și gelozia te fac zgârcit și lacom, te urâțesc. Te pot urâți într-atât încât ajungi să mă invidiezi și pentru permisul de parcare în locurile privilegiate ale persoanelor cu dizabilități.



********












2 comentarii:

Adi spunea...

Minunat acest articol recomandat, multumesc!
Si minunate reflectii, o pilda de altruism si empatizare din care ar trebui cu totii sa-nvatam. Scrisul ne poate dezbraca de tristeti si revolte, iar ce ramîne e încrederea si speranta ca fiecare va încerca, privindu-se pe sine, sa gîndeasca, pour une fois, dincolo de prejudecati.

MihaelaMaria spunea...

Adi, da, bun articolul si din pacate atat de plin de adevar.
Multumesc pt apreciere, scrisul meu chiar asa a tinut, fiind tamaduitor