Olimpiada de Științele Pământului este una dintre olimpiadele școlare organizate de Ministerul Educației și are, cel puțin pentru ciclul liceal, caracteristica de a oferi bibliografie și subiecte comune tuturor elevilor, de la clasa IX la clasa XII. Cu subiecte de complexitate mare, presupunerea că elevii din anii terminali vor obține punctajele cele mai mari este de bun simț. Ei bine, paradoxal, clasamentul nu respectă această presupusă 'normalitate', ba mai mult, există printre premianți chiar elevi de clasele a noua și a zecea, nu puțini. Această situație îmi permite să observ (iarăși) duplicitatea în care instituția ministerială răspunzătoare de educația în România se complace. Pe de o parte susține obligativitatea înscrierii tuturor copiilor în sistemul de învățământ de masă și, implicit, interzicerea școlarizării pe cont propriu (homeschooling HS), pe de altă parte îi provoacă pe aceiași elevi, înscriși în învățământul de masă, la testări complexe, pentru a căror pregătire se bazează exclusiv pe efortul privat, individual al fiecărui elev în parte, altfel nu se explică organizarea nediferențiată pe clase a acestei olimpiade multidisciplinare.
Dintr-o altă perspectivă, această olimpiadă de științe promovează un tip de concurență neloială între elevi, punând la start copii cu pregătire specială, împreună cu copii cu pregătire foarte bune, însă limitată la cerința de clasă impusă de minister. Desigur, această idee poate fi contestată de unii prin însăși definiția de a exista a olimpiadelor, în general, și a olimpiadei de științe ale pământului, în special, anume că prezentarea cere obligatoriu un anumit tip de efort de pregătire. Dar, iarăși, prezența manualelor a patru științe din cei patru ani de studiu în capul listei bibliografice a olimpiadei ministerului este contradictorie cu însăși rațiunea de a fi, așa cum este astăzi, a învățământului liceal românesc, adică împărțit în ani de studiu promovabili succesiv. Ca o consecință a tipului de concurență descris mai sus, remarc posibilitatea descurajării unora dintre elevii interesați realmente de științe.
Pe măsură ce cresc și învață, anumiți copii dezvoltă pasiune pentru disciplinele științifice, dobândind astfel un nivel special de cultură generală științifică, ce adesea îi conduce către studiu aprofundat. Într-un covârșitor de mare număr de cazuri (din păcate), părinții sunt cei care descoperă aceste pasiuni și tot ei le încurajează și le stimulează. Necinstit, ministerul se bazează pe implicarea susținută a familiilor în educația copiilor, ba se bate cu pumnul în piept pentru performanțele elevilor săi și interzice recunoașterea formei de școlarizare individuală, care, de altfel, îi conferă consistență.
Din toate acestea, găsesc întristătoare perseverența, rigiditatea, aproape dogmatismul ce străbate din întregul proces de pregătire pentru această olimpiadă a elevilor, mânați de pasiune sau, adesea, de cinismul părintesc, întrucât răsplata pentru un atare efort ce uneori lasă urme adânci este o răsplată a vanității, iar de multe ori, numai a vanității, omenești și instituționale. La ce bun, rămâne să mă întreb, la ce bun, când este imposibil ca acele spirite vii, fascinante și fascinate perpetuu, curioase, pasionate de știință să nu răzbată și să se împlinească la timpul lor potrivit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu