miercuri, 12 februarie 2014

O analiză

Trec repede de start, trebuie să fac urgent pasul peste linia de start, cu fiecare clipă înainte de a trece, crește neîncrederea, iată așadar cum mi-ar fi simplu să scap de ea sau măcar să scap mai puțin împovărată cu îndoială, închide ochii și calcă peste linie, mă îndemn. Pornirea este limita neîncrederii mele. Dar cum s-o fac acum, mai stau o clipă, ca să înțeleg hăul pe care îl văd în fața ochilor, să îl analizez și să îl regăsesc, măcar aproximativ, în memoria experiențelor mele anterioare. Sunt cocoțată în vârful muntelui, linia orizontului mi se arată prea aproape, la nici douăzeci de metri de mine, ce prăpastie stă în spatele ei? Știu, desigur, că întinderile enorme de pârtii bătătorite, excesiv, însă nu inutil semnalizate și modern accesorizate n-au cum să-mi pregătească vreo surpriză neplăcută, dar cât de neînsemnată este cunoașterea în fața trăirii? Din dreapta și din stânga mea se avântă fără urmă de îndoială toți ceilalți schiori, aș putea să le invidiez curajul, numai că nu cred că despre curajul lor este vorba, ci despre teama mea. Cel mai intrigant îmi pare faptul că, odată ce pornesc, imediat, uit de mine, cea de o clipă înainte, singura temere cu care rămân, dar care este una firească, măruntă, este aceea de a nu mă lovi prea tare când schiez, așadar uit instantaneu de înclinația versantului muntos, uit de apropierea inoportună a liniei orizontului, uit să-mi înfrunt rațiunea.
 
Îmi amintesc de senzațiile astea (pe care astăzi, în cazul schiului, nu le mai trăiesc aproape deloc), stimulată de misteriosul comportament al fetei noastre. Într-o reprezentare grafică bidimensională a intensității unui comportament în timp, să zicem pregătirile pentru plimbare ale fetei, imaginea obținută ar fi lipsită de creșterile și descreșterile line, așteptate într-o acțiune banală, ba ar fi covârșitor de malformată, cu ieșiri din spațiul prevăzut, cu suișuri ascuțite și cu o coborâre stupefiantă, paralizantă pentru înțelegere, apoi o intrare, la fel de uluitoare, în ritmul de transformare sperat. Atunci nu pot să nu leg dificultățile pornirilor mele de orice fel de opreliștile multor începuturi, care poate o înspăimântă pe Kiti. Totodată aceasta ar mai putea fi încă o confirmare nespecifică a faptului că funcția cognitivă se face simțită, chiar dacă nu așa cum am vrea noi. Un argument pentru această teorie frumoasa si usor romantica?

Niciun comentariu: