Kiti nu schiaza

Cu Kiti ieșirile din casă nu sunt atât de line precum alunecările noastre pe schiuri, normal, în oraș nu este zăpadă. Ea rămâne la cabană cu bunicii, pe care îi amuză cu încăpățânarea de a refuza să iasă la plimbare. Kiti se simte bine la căldură, cu bunătăți la îndemână, cu bunici la dispoziție și, mai ales, fără cizme în picioare. Bunicilor nu le-a ieșit nici o schemă de a o păcăli. Mai încearcă. Ieri dimineață am scos-o din casă de dimineață, odată cu plecarea noastră la schi, am lăsat-o în centru, ca să revină în plimbare la cabană. Astăzi am îmbrăcat-o dupăamiază, chiar când am ajuns acasă de pe pârtie, și am trimis-o afară. S-a dus. Se pare că sunt singura care o poate convinge. E caraghioasă și dulce. Dulce de două ori, o dată, fiindcă așa e ea în general, a două oară, fiindcă o îndulcesc bunicii. Noroc că nu stăm prea mult la munte. Cu încă două-trei zile în plus ar ajunge ca pisica obeză ce ne miaună în fiecare zi la picioare, pe terasa cabanei unde bem un suc. N-am văzut niciodată o pisică cu asemenea coapse uriașe. După ce că e obeză, mai e și pisică, grrrr. Zilele sunt însorite, e minunat!