Extazul. Într-un caz, rememorarea senzației pline, neomenești, de zbor, în coborâre ușor prea îndrăzneață din vârful muntelui, fără strădanie, în opoziție cu efortul considerabil al mamei neantrenate. În celălalt caz, o revelație, 'iubesc să schiez pe Himalaya mountains', apoi un îngrijorător 'eu nu știu să schiez cu viteză mică, așa cum îți place tie', aruncat drept în spatele încovoiat în plugul superprotector al mamei, ce-și testează și conduce puiul abia ieșit din școala de schi.
Atașamentul. Firescul legăturii bunici-nepoți întărit în zilele vacanței de la munte. Mofturi tratate ca cele mai însemnate trebuințe, alintături, povești născocite, povești adevărate, toate la cerere, cu note comice, pe alocuri cu trivialități aduse spre amuzamentul lor definitiv de Felix, aflat la vârsta optimă pentru acestea, transformă lungul drum într-un spațiu atemporal, așadar fără presiunea plictiselii, iar orele petrecute în casă, în timp al destinderii și bucuriei.
Emoția estetică. Frumosul spațiului pur al muntelui înalt nu rămâne neadmirat în niciun caz. Horica nu-și poate crede urechilor și ochilor atunci când observă cu simț de cunoscător fauna ornitologică din înalturile de peste 2000 m, iar Felix insistă să se imagineze atingând Everestul, doar de acolo se vede lumea pământeană atât de minusculă.
Seninătatea. Acea dulce și rară stare de lentoare a trupului ostenit și a minții înregimentate, fără griji și frământări, o simțire constantă de libertate a spiritului, fără amprentele rare, dar necesare ale autorității.
Tristețea. Inevitabilă pentru autocunoaștere și înțelegere, iminentă oricând spre finele vacanței, cu vârful maxim la despărțirea de bunici, moment cert de trecere către alte stări, mai alerte, ale sufletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu