Îmi trece adesea prin minte gândul că sunt datoare cu umilință pentru darul de a putea iubi, pentru care nu am niciun merit. Mulțumesc!

Gerlinde este o femeie la vreo cincizeci de ani, corpolentă, tunsă scurt, jovială, cu un mers chinuit de accidentul suferit la schi acum mai mulți ani, dar și de multele kilograme în plus ce-i apăsa nemilos pe genunchiul natural, dureros, deasemenea pe genunchiul artificial, metalic, insensibil. Este austriacă și ține două case de vacanță și lucrează câteva ore într-un hotel. O femeie simplă, harnică, comunicativă, chiar expansivă când o servești cu ceva tărie. Într-un cuvânt, un om cu un bun simț sănătos, care îl face tolerant și liber, gazda noastră. Scriu succint despre Gerlinde, pentru că o simpatizez, dar și pentru că mi-a spus într-una din serile în care a trecut pe la noi, șoptit, parcă cu teamă, privind-o cu curiozitate pe Kiti, 'este un copil norocos, pentru că vă are pe voi', trecând apoi aproape pe neobservate mai departe la poveștile ei. Mi-am amintit atunci instantaneu de zecile de mii de copii cu diverse dizabilități de pe lume și mi-am amintit de părinții fiecăruia dintre ei, doar le-am recunoscut tuturor măcar câteva dintre emoțiile care le fac sufletele să palpite, le-am îmbrățișat în gând creștetele și le-am alinat durerile din neputință și frustrare, dar și pe acelea din spaimă și incertitudine, fiindcă le știu unele gânduri chinuitoare, apoi, tot în gând, am mulțumit cerului și familiei că ne-a binecuvântat cu atâta iubire cu câtă se păstrează sfințenia unei uniuni de-a pururea și nu doar pentru asta, ci și pentru restul de grijă spirituală și materială trebuincioase. Mulțumesc!