E periculoso sporgersi

Când mă găsesc temându-mă de necunoscut, de nefirescul modelului meu, realizez cât sunt de limitată. Când realizez cât sunt de limitată, observ că trec de propria-mi limită și că întrec altă limită. De fapt invers. Am comis o nedreptate din frică. Cea nedreptățită, fiica mea, a suspinat, cum rar suspină, ceea ce mi-a atras atenția. Copilei nu-i e teamă de emoțiile ei, fie ele rarisime, iar asta ne face comunicarea grea și ușoară. Grea și ușoară, de data asta nu invers. Viața e o sinusoidă, începe de la zero, devine grea, apoi ușoară, grea, apoi ușoară și tot așa. Când trece prin zero, trece și omul printr-o clipă de grație divină. Atunci își poate înțelege încă o frică. Dacă nu o face, ușorul de care se bucură temporar este o amăgire. Unii trăiesc dintr-o amăgire într-alta toată viața. Alții înving frici. Nicio trăsătură a comunicării mele cu Kiti nu este mai dureroasă și revelatoare decât aceea conturată de un singur suspin al ei. Când Kiti suspină, un rid de înțelepciune se adâncește pe fruntea mea.