Uneori nu e vreme pentru contemplație, alteori pentru, e multă lene. Lenea mă îmbracă destul de bine, îmi pune deseori și căciulă pe cap. Abia mă mișc! Când e lene, e iarnă. Când nu e iarnă, nu pot spune că nu e nici lene. Unde-i eroarea? Uneori chiar și vara mi se face frig. E complicat? Nu? Bine! Când iernile sunt blânde, cum a fost iarna de până acum, mă culc pe o ureche. În cele din urmă, nemaiasteptat, vine ziua când trebuie să sparg gheața. Gheața este atât de groasă, încât nu pot lesne să o sparg. Cineva are grijă de mine, îmi pune ciocanul în mână. Îmi vine să dau jos o haină, dar posibilitatea de a scăpa lenea printre degete îmi dă frisoane. Intru înapoi în mașină și aștept. N-am spart complet gheața. Mai bine o iau ușurel. În plus, am febră musculară. Aha, acum înțeleg că de fapt nu vreau neapărat să-mi leg intenționat într-un același sens conținutul notelor mele. Când se întâmplă o atare fluiditate a ideilor, nu pot decât să spun mulțumesc! Am de gând să fiu însă la fel de recunoscătoare și pentru întâmplările-sincopă ale întregului consemnat aici, ador ruperile de ritm, sunt răbufniri de spontaneitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu