Cu ocazia viscolului de acum două zile, ceva maturizare a arătat însă Kiti. Nu este vorba despre maturizarea care ne permite să ținem panica deoparte atunci când rămânem subit în întuneric, ci de aceea care în astfel de condiții ne îngrozește. Da, da, chiar așa, pentru că acea Kiti, netemătoare față de întuneric, s-a speriat când a prins-o pana de curent sub duș. Un paradox: să descoperi într-o sperietură direcția către maturizare. Primul pas. Este trecerea de la indiferența din lipsa înțelegerii, la neliniștea pe care ți-o dă cunoașterea. Apăsările ei repetate pe întrerupătorul de curent din acea noapte sau percepția învățată a unei realități colaterale. A noastră.
Și a lor. Zilele astea, înotând în zăpada pufoasă. Apoi în casă, anticipând vacanța prin joc. Doar băieții, Kiti rămâne în școală cu destule temeri, printre care zăpada. Horica joacă chiar și Piticot, dacă trebuie, însă nu este nicio clipă îngăduitor cu greșelile de limbă ale fratelui său. Îi strigă mustrător, 'cum adică nu te mai fă, ce limbă vorbești?'. Felix face multe concesii pentru a-și păstra fratele mai mare în joc, aproape că se abține de la a ridica amenințător mâna asupra lui, apoi șoptește rușinat, corectându-se, 'dar am vrut să spun nu te mai face'. Horica este conducătorul de joc, 'așa, baiete', zice. El dă primul cu zarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu