La vie en rose

Odată ajunși în mașină, Felix își continuă povestea începută acum două zile, acesta este un lucru obișnuit, poveștile lui sunt lungi, nu se epuizează cu una, cu două, hai totuși, cu două, să zicem. Deoarece suntem în dimineața de după prima noapte, după alte trei consecutive, fără coșmar cu fantome, finalul poveștii este, desigur, fericit. Mai mult, copilul se entuziasmează de efectul miraculos al ceaiului de aseară, pe care i l-am promis ca pe o certitudine împotriva coșmarurilor, ba mai mult, ca pe o certitudine a viselor plăcute, promisiune pe care i-am făcut-o destul de sigură pe mine, în ciuda faptului că mica posibilitate de a îi reveni coșmarul mi-ar fi putut reduce din siguranță, însă n-a făcut-o, simplu, pentru că am crezut în promisiunea mea, așa cum cred în faptul că buna dispoziție ține covârșitor de autocontrol. Așadar băiatul apreciază verbal, acum, în mașină, calitățile gustative ale ceaiului, el, care n-a prea băut ceai la viața lui, ceea ce mă stârnește să calculez în minte nevoia de a ne bizui pe întâmplări, obiecte, oameni din jurul nostru pentru a ne armoniza pe noi înșine. Ăsta este un gând bun, în ciuda faptului că pare de nedorit să depindem de altceva, de altcineva, este bun pentru că ne ajută să devenim mai atenți, mai iubitori cu ce este în afara noastră. Trecem mai departe la următorul subiect, o facem pe un fond sonor dulce, deși pe ton jos, Kiti fiind cu noi, prezentă și veselă. Felix se miră sincer, 'auzi, mami, nu pot să cred că niciun coleg din clasă n-a auzit de Gibson Leș Paul și nici de B.B. King, îți dai seama', iar asta mă amuză teribil, uite-l, deși nu e prezent în mașină cu noi, pe Horica în fraza asta, nu doar prin informația pe care Felix o deține, dar și prin atitudinea mândră de a ști lucruri deosebite. Este desigur obișnuit ca frații mici să își copieze frații mari, să îi respecte, chiar dacă prin comportamentul de zi cu zi nu lasă să se vadă asta, însă este suficientă o frază de genul ăsta sau mai mult, ca noi, părinții, să stăm liniștiți, copiii noștri se iubesc între ei. Râd amuzată de exclamația lui Felix, apoi vreau să aflu dacă colegii lui au frați sau surori mai mari, iar Felix îi găsește repede, pe degete, pe cei cu frați mai mari, însă ține să mă anunțe cât poate el de serios, că or fi existând și alți frați mai mari pe pământul ăsta, dar că nu crede că există vreunul ca Horia, care să vrea să-și îmbrățișeze mai mereu fratele mai mic, și nici nu crede că există vreo soră mai mare, așa, ca Kiti, care să îl ia cu drag de cap pe fratele ei mai mic. Sunt total de acord cu el, în definitiv asta e și ideea, să reușim să mai vedem și în roz lumea asta.