Coduri de culoare

Este o zi cu cod. Când încep să cunosc amănuntele neinteresante ale unui fenomen, de exemplu semnificațiile de culoare ale codurilor meteorologice, realizez că sunt o victimă colaterală. Pe câmp este cod alb. O perdea fină cu mici cusături ornamentale gri se ridică din timp în timp în aer fluturând. Nici pomeneală de încordare. Ceva încordare înăuntrul casei din câmp. Cod roșu fulgerător, diluat defensiv în lacrimi. Consecutiv șuierător, începutul iernii dinților de lapte. Alb. Nici pomeneală de exaltare. Ceva -ceva urme portocalii în visul lui Horia. În mare, Mike Bloomfield într-un Jeep pe strada noastră, tranzacționează ceva cu alți trei, în alte trei Jeepuri, bla-bla, ne fură cheia, aia cu alb și albastru. Se culcă și visează că hoțul o ascunde undeva, în liceul băiatului, în visul din vis Horia se interesează la femeia de serviciu a școlii de cheia lui. Femeia îi indică coșul de gunoi, spunându-i că l-a văzut azinoapte pe Mike Bloomfield ascunzând-o acolo. Horia găsește cheia și se trezește. Găsește iarăși cheia la locul ei și se trezește din nou. În realitatea zilei cu cod. Rămâne esențial alb. Ultimul capitol din Colț alb aduce galbenul arzător în casă. Fără cod galben desigur, am înțeles, fără să vreau, că galbenul codurilor nu arde. Pe noi însă ne arde cu emoții, senzația de gol de după ultimul cuvînt al cărții, apoi de preaplin din gestul copleșitor al lui Kiti. Ia mâna tatălui ei și și-o așază pe cap. De ce să ceri o mângâiere? Doamne, dă-ne mângâieri cu prisos, să nu mai uităm să le dăruim! Ziua rămâne esențial albă.