luni, 30 decembrie 2013

Purificare

De înregistrat, am înregistrat sec înțelegerea dintre Felix și doamna Steluța, anume, în camera băiatului nu se intră decât pe vârfuri, fără ambiții de igienizare sau ordonare, de fapt fără nicio ambiție, ci doar cu marea și singura grijă de a nu atinge vreo construcție din lego sau de a nu muta cu niciun milimetru vreo mașinuță sau vreun animal de pluș. Cum anumite înregistrări au norocul în viața lor să dea cineva peste ele, am dat și eu peste înregistrarea mea, dar am tot dat și-am dat cu șutul în ea, până într-o bună zi, dintr-un bun sfârșit de an, când, căutând o cheie esențială a casei prin camera lui Felix unde acesta o rătăcise...
 
Nu pot să cred! Nu. Pot. Să. Cred. Este o încăpere de dimensiuni normale, dar, ce spun eu aici, o încăpere fără dimensiuni sau cu alt fel de dimensiuni. Adică multe și, mai ales, mărunte. Se măsoară în bucățele colorate, care nu se pot vedea suficient de bine de la înălțimea unui adult mediu, dar se percep ca niște junghiuri în tălpile goale, se mai măsoară în cutii de carton rupte și pungulițe sfâșiate, în desene și texte scrise pe pereții aglomerați, tot mai neîncăpători, se măsoară în dezordini sau haosuri. Vorbesc mai bine de semne precursoare de dezordine, predezordinea; apoi de dezordinea simplă, inofensivă; încă despre dezordinea propriu-zisă, apăsătoare; căreia îi urmează dezordinea încurcată, dureroasă, ce va culmina în dezordinea deplină, perfectă, un fel de haos in situ, haosul primordial.
 
Din camera lui Felix pleacă câteva pungi uriașe, încărcate cu hârtii, pungi, roți, bucăți de puzzle, diverse alte elemente ale unor foste jucării, prafuri lucitoare și colorate, sârme și altele. Acum poți să măsori încăperea în modul tradițional, pe lungime, lățime și înălțime și poți să o faci chiar și în centimetri, dacă vrei. Construcțiile din lego sunt aranjate pe rafturi tematice, navete, mașini terestre, roboți, animale marine; dinozaurii au și ei polița lor largă. Patul etajat nu mai geme de încărcătura exagerată de pluș, iar Felix îl privește nostalgic, fiindcă n-a mai dormit de mai mult de un an în propriul lui pat, pe care astăzi îl cere primenit, cu cearșaf curat.
 
Se ridică valuri-valuri de îmbâcseală ostenitoare de pe creștetele noastre, niște locomotive cu aburi suntem acum, în prag de nou an, gata să ne aruncăm exploziv întregul năduf și epuizare, să ne purificăm la minte și trup, pentru că, dormind sau petrecând, n-are a face, simbolic sau concret, indiferent, ca pe o nouă trecere, un nou început, primim mâine schimbarea anului.

Niciun comentariu: