luni, 16 decembrie 2013

În așteptarea Crăciunului- 16 decembrie

Sunt doar cu băieții mofturoși și pofticioși în oraș, unul este bucuros că vacanța se simte deja în aer, altfel cum de stă el o zi întreagă de luni acasă, adică după mine, iar celălalt trage dintr-o inerție de peste sfârșitul de săptămână de ultimele lucruri parcurse din cartea de matematică, mă invită să îi dau încă niște explicații despre funcții numerice, monotone, mărginite și cum or mai fi ele la nivelul ăsta, sigur încă nu foarte familiare, ca să lucreze o teză foarte bună, astăzi, ultima din semestrul întâi. Unul îmi cere tartă cu zmeură, altul ciocolată caldă și un sandvici, apoi poftesc unul la gustarea celuilalt și fac mici, dar insistente reproșuri, lui de ce i-ai luat mai multe, trecem cumva de momentele de tristețe artificială, oare Kiti este veselă și calmă sau tună și fulgeră, lovind în dreapta și stânga mâinile de uși și mese, zâmbim amintindu-ne că i-a dat azi de dimineață trezirea lui Horica, aruncându-i un adidas direct în față, asta da trezire originală, dar și brutală, dar, știm cu toții, Kiti este completă sau nu este deloc în exprimările ei de bucurie sau de orice ar fi. Apropierea sărbătorii Crăciunului îmi amintește de ultimele daruri de găsit, nu mi-este greu deloc, sunt prevăzătoare, marea parte a aventurii strângerii de daruri este de mult consumată, în ultimele zile școlare ale anului gândul se ține scai de memorarea și respectarea orarului propus al serbărilor care se apropie și ele de final, doar aseară ne găseam în ținută festivă, Felix, aranjați cum se cuvine, noi, în holul Ateneului Român, ca să ascultăm și să aplaudăm copiii cântători în Gala Cantus Mundi, un cor impresionant de treisute de copii, acompaniați, ca o surpriză pentru acompaniatori, de membrii Corului Madrigal pe tot timpul colindelor frumoase, ca mai apoi să ne găsim unii pe alții cu greu, să ne ascundem de frigul pătrunzător în mașina rămasă parțial caldă în interior, să râdem, să povestim și să ne jucăm cu vorbe, în timp ce șoferul găsește cale dreaptă prin ceața deasă, apoi încă o dată să ne amuzăm împreună de inspirata întrebare-joc a lui Felix, cine este mai periculos dintre un babuin cu mitralieră și  un ministru al culturii.



Niciun comentariu: