În așteptarea Crăciunului- 15 decembrie

Brăduțul argintiu are astăzi, după trei ani de când l-am adus în grădina noastră, o ținută mândră, plină, echilibrată, așadar pare pregătit să își primească podoaba sărbătorească a Crăciunului, globurile colorate și strălucitoare. Apropierea de el cere îndemânare și atenție, brăduțul fiind centrul vital al rondului de trandafiri, trandafiri cărora le-am eliminat tulpinile lemnoase, puternice, amenințător protejate de spini și înțepenite de învelișul rece și dur al stropilor de brumă, le-am tăiat chiar acum în scopuri precise, estetice și funcționale, cu toate astea, nici Felix, nici eu, noi, cei doi decoratori ai bradului, nu am scăpat de inevitabilele zgârieturi sau chiar înțepături, dar pe care le-am ignorat cu bună știință sau, mai bine, le-am anulat răspunsul neplăcut prin veselia îndeletnicirii pentru care am ieșit în grădină.

Când iarna cerul nu este însorit și nici nu ninge, ceața deasă ajută. Învăluie ziua într-o tainică promisiune a ninsorii, un prilej universal de bucurie, fără îndoială, fie aceasta numărată doar în clipe. Cu atât mai mult în zi de duminică, atunci când liniștea ei începe să capete rezonanța neplăcută a anticipării următoarei zile. Dar toate trecerile ne fac să suferim o instabilitate emoțională, este prețul pe care îl plătim pentru cunoaștere. Numai că lanțul acesta nu se închide după suferința consecutivă cunoașterii sau nu trebuie neapărat să se închidă, fiindcă ni se mai dă șansa la împăcare. Cum sau dacă găsim cheia împăcării ține de credința fiecăruia, fie această religioasă sau nu. Dupăamiezele duminicilor de decembrie își mai pierd din aerul melancolic și când ritmul lor lent ancestral se înviorează cu serbările copiilor. Atunci nu mai ai vreme de meditații existențiale, pui mâna și împrospătezi în grabă ținutele festive.