vineri, 13 decembrie 2013

Ai început să vorbești cam urât, mi-a spus copilul după altă răbufnire verbală de frustrare la volan, iar eu l-am privit indignată, 'dar vorbesc așa dintotdeauna', apoi am izbucnit amândoi în râs

Îl aștept la scara blocului, stau cât mai aproape de rândul de mașini parcate pe dreapta, cu avariile puse, au trecut deja douăsprezece minute peste ora la care ar fi trebuit să îl văd ieșind. Mâncarea este încă fierbinte, astăzi mi-a comandat niște aripioare crocante cu sos nu știu de care, dar știu cei de la care comand în fiecare vineri prânzul lui Horica. El este la lecția săptămânală de chitară, meditație ideală, fiind cea pe care copilul a cerut-o și de la care iese de fiecare dată exclamând, 'ce tare a fost'. De ce a fost tare, binenteles că îl întreb curioasă, îmi spune, că-i vorbăreț, câte ceva despre game diatonice, Eric Clapton și niște alte tehnici, apoi, fiindcă nu mă pot abține, îl întreb dacă i se pare că l-ar plăcea, profesorul pe Horica, iar copilul nostru îmi răspunde mucalit că i se pare că îl place, fiindcă tocmai la plecare i-a spus ceva de genul că are la sfârșitul săptămânii o serbare cu elevii lui, dar se gândește că pe Horica să nu îl cheme de data asta. Râdem împreună, normal că nu te cheamă, tu abia l-ai cunoscut, apoi îl chestionez în continuare despre gesturi, vorbe și comportamente nelegate de muzică, pentru că astfel ne vorbim noi, de toate amănuntele ne legăm când vrem să purtăm un dialog sănătos, vreau să știu dacă se descălță la intrare, dacă este condus la plecare, dacă profesorul îl întreabă ceva sau tace în momentele alea, iar Horica îmi descrie amănunțit fiecare gest sau dialog, de a cărui inițiere doar băiatul este răspunzător, căci el este copilul sociabil prin definiție, cu el ai parte rareori de clipe goale, stânjenitoare într-o întâlnire. Și ce i-ai spus, de exemplu, acum, pe când te incaltai să pleci, caut să aflu, iar Horia îmi răspunde că l-a întrebat dacă ar dori să îi vadă Gibsonul în fotografie. Și ce a răspuns, mai zic, că nu dorește, îmi răspunde, apoi izbucnim amândoi în râs. Un râs prietenesc, la unison, dublat de un zâmbet discret de mulțumire și încredere, în colțul sufletului meu de mamă.