luni, 25 noiembrie 2013

Reflecție de culoare

În altă ordine de idei, Felix știe că sub pătura de zăpadă a câmpului, iarba verde își păstrează culoarea măcar pe alocuri, fiindcă a descoperit nemulțumit asta, nu în iarna trecută, ci în iarna tre-trecută, pe când construia un om de zăpadă împreună cu frații săi, iar nemulțumirea i-a venit din cauză că nu i se pare corect să i se amintească despre frumusețea verii în toiul iernii, precum nici invers nu ar fi de dorit. Din cele spuse de Felix, deduc că adevăratele clipe de fericire se întâmplă în prezența uitării temporare intenționate. Câmpul din stânga noastră ne arată o imagine cu o cromatică aparte în peisajul gri, apăsător al toamnei târzii, cultura de grâu, de un verde curat și viu, traversată de gardurile din lemn galben vopsit, preventiv plantate împotriva viscolului, apoi cu tabloul coloristic împlinit de cerul albastru de deasupra. O geometrie simplă, în trei culori bine definite și un ochi impresionat de copil aduc amintirea de mai sus.

Și iarăși, într-o nouă ordine, constat că atunci când ești copleșit de imperativul frust al rezolvării unei situații de criză, principiile tale suferă un proces de uzură, să-i zic optimist șlefuire, care te eliberează discret de povară. Nu cred însă că sentimentul de libertate este rezervat doar celor fără de principii, fiindcă, simplu, neprincipial este echivalent cu abuziv, iar eu cred cu tărie, precum oricare alt principiu, că a fi un om liber înseamnă a trăi deopotrivă într-o libertate fizică și a conștiintei, libertate a conștiintei nepotrivită asupritorului. Să te mai eliberezi de normele în care crezi, fără să devii insolent, iată o provocare discretă a vieții.

Niciun comentariu: