Câteodată mare degeaba

Nu scap repede de cumpărăturile de seară, Felix mă roagă insistent să intre cu mine în magazin. Sunt prea obosită, n-am suficientă energie cât să îi anuleze insistența, de aceea îl iau cu mine. Trecem în viteză printre rafturile arhicunoscute, constat de fapt că prezența lui Felix mă ajută, nu mă încurcă la cumpărături, fiindcă am o listă cu produse de curățat primită de la doamna ce mă ajută acasă, de care băiatul devine responsabil. Ajungem așadar repede la casa de marcat, Felix este bucuros fiindcă și-a ales trei soluții chimice pentru menaj care vin la pachet cu câte un Lego mic. Îmi amintesc de bureții de bucătărie ce lipsesc de pe lista mea, dau o fugă după ei, lăsând copilul să stea cuminte la rând cu coșul după el. Când revin, după câteva secunde, îl găsesc pe Felix în același loc, doar cu un nene apărut din senin înaintea lui. Îmi spune voios, pentru el omuleții Lego sunt acum mult mai importanți decât orice nedreptate, și informativ, 'domnul m-a depașit', apoi își vede mai departe de gândurile lui necomplicate. Ridic din umeri fără chef de lecții de bunăcuviință și descarc coșul pe banda mișcătoare. 'Domnul' se întoarce către noi, lasă privirea în jos spre Felix și îi spune: 'iți cam place să minți'. Sunt destul de abilă încât să anticipez mustrarea deplasată a 'domnului', de aceea acesta nu mai apucă să i-o spună întreagă drept în față lui Felix, întrucât interpun trupul meu, cu o impertinență voită, între bărbat și copil, desigur, cu spatele către omul acesta lipsit de responsabilitate și mincinos, el însuși. Felix, băiat sensibil și atent în jur, este atins totuși de vorbele acelea, mimica dezamăgită îl trădează. Îl ignor complet pe agresorul care se victimizează, un tipar de perversitate umană frecvent întâlnită, și îl liniștesc pe Felix cu glas blând, neutru, tu nu minți.
 
A minți este o înșelăciune cu mai multe funcții, dintre care cea mai importantă este aceea de scăpare, de evitare a unei consecințe neplăcute. Nu-mi dau seama în ce măsură a minți este efectul unei minți creative și efectul învățării prin imitarea comportamentului adult, însă am certitudinea că stilul autoritar de educare, acela care pretinde foarte mult, rămânând relativ insensibil la nevoile emoționale ale copilului, este un important generator de frustrare și de comportamente de evitare a situațiilor neplăcute, ce apar în urma presiunilor crescute puse pe copil, așadar generatoare de minciuni. În plus, fără să țină neapărat de stilul de educare al părintelui, deși apropierea fizică și emoțională de copil protejează oarecum sănătatea interacțiunilor părinte-copil, exemplul personal de jalnică lipsă de responsabilizare și responsabilitate a adultului reprezintă premisele nașterii minciunilor și a lejerității în a minți.