Mici fericiri și nefericiri

Felix mi-a spus încă de cum m-a văzut că trebuie să îi semnez testul și să semnez și pe caietul ăla, știi tu. Așadar trebuie două semnături, am socotit, pentru că numerele îmi țin obiectele memoriei în ordine, mie spune-mi să dau x semnături, apoi, când încep să semnez, îmi voi aminti și ce trebuie să semnez. Nu două, ci o semnătură, strigă Felix cel responsabil, pentru că astfel i se va spune când se va fi povestit în mintea părinților săi povestea școlii, îl lămuresc apoi cum e cu o semnătură vs două și trece din starea  de școlar responsabil în cea de copil jucăuș și vesel, povestindu-mi despre Hamsterica, jucăria din ghiozdan. Acasă am semnat doar carnetul de note, primul lui FB, pentru ca testul n-a fost de găsit printre lucrurile lui Felix, asta însă nu îi anulează atributul de responsabil, întrucât nu ține numai de voința lui, ci, mai ales, de adaptarea la noile reguli de școlar. Mi-am amintit de carnetul meu de note, pe care la început îl aduceam și eu acasă la semnat, dar mi-am amintit și de primul meu test din clasa întâi, pe care am scris cu litere tremurânde, de copil care abia învățase să scrie câteva litere, cuvântul "Rica", crezând că numele mamei reprezintă semnătura cerută de învățătoare. Dacă n-am avut pe ce pune a doua semnătură solicitată lui Felix, l-am întrebat câte ceva despre test, la ce a fost, dar n-a știut să-mi spună, matematică sau română, ceea ce nu mi s-a părut un lucru rău, nereferindu-mă la 'nestiinta' copilului, ci gândindu-mă că îmbinarea materiilor între ele nu poate decât să dea copiilor o imagine mai onestă asupra lumii și vieții, în plus, le poate face învățarea mai frumoasă și mai ușoară. A fost cu numere, l-am întrebat, iar băiatul mi-a răspuns că da, dar că au fost chestiuni pentru pici, așa că să nu mai insist. N-am mai insistat și i-am invitat la masă, unde Felix s-a rățoit nervos la mine, fiindcă 'Kiti pleoscăie fericită', dar am încercat să îi arăt că fericirea surorii sale nu trebuie să fie neapărat nefericirea lui și l-am sfătuit să o întrebe de ce este atât de fericită. Întrebând-o, Felix a scăpat de bosumflare, întrucât Kiti i-a arătat prin semne că biscuiții îi aduc bucurie, iar eu mi-am imaginat că asta ni se întâmplă și nouă, oamenilor mari adesea, ca fericirea altora să însemne nefericirea noastră, dar că dacă nu ne-am opri doar la a ne încărca emoțional negativ, ci am privi cu interes la omul bucuros, poate că ne-am impregna puțin cu bunăstarea acestuia, ceea ce va șterge sigur măcar un pic din durerea noastră. Este cam același lucru care ni se întâmplă și când ne întristează vremea mohorâtă de toamnă târzie, dar uităm să ne strigăm entuziasmul pentru zilele însorite și calde ale aceleași toamne târzii. Poate că bucuria pentru frumusețea zilei de astăzi îmi dă încredere și speranță în viitoarele zile ploioase.